Herta Muller, love at fourth sight

Cu Herta Müller am pățit-o din nou. Am pățit ceva ce rar mi-a fost dat; ceva ce simți doar c-o carte foarte bună: îmi era un dor cumplit de ea fără să-mi fi dat seama. Ca și cu Cărtărescu. Și-am mai pățit o chestie. O iubesc pe Nora Juga, deși încă n-am citit-o. O iubesc pentru traducere:  
Pe o fereastră de bucătărie zboară fumul în stradă, miroase a ceapă prăjită. Deasupra aragazului atîrnă un covor de perete, un luminiș de pădure cu cerb. Cerbul este la fel de brun ca și strecurătoarea cu tăiței de pe masă. O femeie linge o lingură de lemn, un copil stă pe un scaun și plînge. În jurul gîtului îi atîrnă o bavețică. Femeia îi șterge copilului lacrimile de pe obraz cu bavețica.
Copilul e prea mare să mai stea în picioare pe scaun, prea mare să mai poarte bavețică. Pe cotul femeii stă lipită o pată albastră. O voce de bărbat strigă, ceapa pute, stai lîngă oală ca o vacă, îmi iau lumea în cap, mă duc unde-oi vedea cu ochii. Femeia se uită în oală, suflă în fum. Spune cu glas scăzut și hotărît, du-te odată, ia-ți catrafusele și du-te-n mă-ta. Bărbatul o trage de păr, mîna lui o lovește peste față. Pe urmă femeia stă și plînge lîngă copil și copilul tace privind pe fereastră.  (Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vînătorul

Comentarii

  1. Exact la asta ma gandeam si notasem si eu zilele acestea, la liricitatea scriitoarei si/sau a traducatoarei. Cum ar suna aceasta lirism in germana (care nu e cea mai romantica limba de pe pamant), cat de greu este ca acea stare sa fie tradusa in romana ... cat e Muller, cat e Nora Juga, si cat talent trebuie sa aiba traducatoarea pentru ceea ce a creat acolo.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare