sâmbătă, 31 decembrie 2011

tragem linia si...

s-a dus si 2011, un an nu tocmai bun pt mine. imi spun ca 2012 trebuie sa fie mai bun; ca nu poate fi nimic mai rau ca 2011, dar in acelasi timp ma tem ca soarta sa nu imi demonstreze contrariul.

cel mai urit lucru care ni s-a intimplat e ca am pierdut-o pe bunica; o pierdere de care nici acum nu sint pe deplin constienta.

cel mai bun lucru e ca i-am avut alaturi pe cei dragi si ca am reusit sa imi fac datoria, zic eu, foarte bine.

miercuri, 28 decembrie 2011

Ce ne spunem cind nu ne vorbim

Citesc cea mai proasta carte de la Pianista (Elfriede Jelinek) incoace. De fapt, mai corect ar fi sa spun ca ma lupt cu cea mai proasta carte si, daca nu ar trebui sa o recenzez, as fi renuntat de mult la ea.

luni, 5 decembrie 2011

Pentru ca imi e dor de Mos Nicolae

Pe vremea asta, insa acum citiva anisori, imi luam la curatat toate perechile de papuci din casa [era, de altfel, singura zi din an cind imi spalam eu papucii:)]. Apoi mergeam la culcare si ma chinuiam cu sor-mea sa raminem treze ca sa il prindem pe Mos Nicolae in actiune. Bineinteles, fara sorti de izbinda.

Acum incercam sa ne pacalim. Luam dulciuri pe ascuns si asteptam sa mearga lumea la culcare. Dar lumea tot incearca sa-l prinda pe Mos Nicolae in actiune.

vineri, 28 octombrie 2011

Tinar vreau mereu sa fiu

Astazi implinesc 23 de ani (nu-mi place deloc cum suna!!), iar acum 4 zile blogutul asta a facut 2 ani. Planuiam sa scriu ceva special de ziua lui, insa au aparut unele evenimente triste si total neasteptate, care m-au debusolat complet. Acum incerc sa revin la normal, insa pentru ca dorul de bunica e prea mare, nu voi sarbatori nimic azi...

P.S.: Bunica, te iubesc si imi e dor de tine!

Happy Birthday to me



stii doar ca-mi plac la nebunie ursuletii astia!

joi, 6 octombrie 2011

vers 4, Emil Botta

Post Ludum

poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în şoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
şi că îmi plîng şi pietrele de milă.

poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.

poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger,
cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia.
şi de gîndurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.

spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit.
viaţa i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întîmplării zar.

apoi,
să nu te mai întorci, poezie!
nu facem o nobilă pereche noi doi;
alianţa noastră e sfărmată
şi aş vrea, poezie, să nu te mai văd niciodată!

marți, 27 septembrie 2011

Symon's Literary Canon

Una dintre obsesiile mele in materie de literatura (din care am reusit sa fac o traditie la clubul de carte) este sa ma gindesc la lucrurile care imi ramin dupa ce citesc o carte. Poate fi un personaj, o idee, o senzatie, o scena, orice.

Acum citeva saptamini am terminat Maestrul si Margareta, despre care pot spune ca nu e capodopera lui Bulgakov, ci a intregii literaturi. E unul dintre pilonii pe care se sprijina toate cartile lumii. Ei bine, se pare ca de cind am citit-o am ramas c-o framintare – ce alte carti i se pot alatura?

M-am gindit, instinctiv as zice, la Shakespeare si la faptul ca in cazul lui nu ma pot opri la o carte, intreaga literatura sprijinindu-se pe toata opera shakespeariana.

Un Dostoievski nu trebuie sa lipseasca si, desi n-am citit-o, m-as opri la Fratii Karamazov.

Apoi mini-canonul asta nu scapa de The Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde. Ah, da, il bag clar si pe Jerome K Jerome cu toata opera lui pt ca nimeni nu mai e ca el. Si, pentru ca e canonutul meu propriu si personal, nici Woolf nu lipseste. Sic! Dar m-as opri la The Waves, care e o bucatica din sufletelul meu.

Restul? I'll have to think about it. Dar tu ce spui?

miercuri, 31 august 2011

Fratioare vint, tu, frate, ce bati veacul fara moarte

nu stiu altii cum sint, dar de fiecare data cind cobor din tren in gara din Iasi, oamenii pe care ii intilnesc mi se par foarte uriti. poate pentru ca unii dintre cei pe care ii intilnim prin gari nu se sfiesc sa ne arate cit de urita e lumea. trist este ca simt asta in oraselul meu. evident ca fiecare gara isi are indivizii ei cu care nu se poate lauda (gara din Tecuci m-a ingrozit de tot!). dar, lasind garile la o parte, hai sa iti arat citeva poze din vacanta mea:










ah, ca tot vorbeam de gari. gara din Burdujeni e foarte frumoasa!

marți, 30 august 2011

Sintem diferiti, deci citim diferit

Credeam cindva cu tarie – acum mai calm si linistit – ca valoarea literaturii nu sta in miile de pagini scrise, ci in nenumaratele reactii pe care aceste mii de pagini scrise le stirnesc. Astfel, fiecare cititor imbogateste lumea literara cu propria-i interpretare, traire si viziune. Sintem diferiti, deci citim diferit. Or pe meleagurile literaturii este loc pentru oricine si orice.

miercuri, 17 august 2011

dealulcudor

in fiecare mijloc-spre-sfirsit de august mi se face un dor nelinistit de toamna. dar de toamna aia pe care numai eu o stiu. o toamna portocalie, vesela, cu frunze pe jos si must.

marți, 9 august 2011

The Julie + Julia project (2)

Acum citeva zile (31 iulie) proiectul "Julie + Julia" a implinit un anisor. A fost un anisor incarcat si, din pacate, cu putintele lecturi. Cartile care au facut ca acest proiect sa supravietuiasca timp de un an sint:

1. Concert din muzica de Bach, H.P. Bengescu
2. Eu si ai mei, Jerome K. Jerome
3. Pentru cine bat clopotele, Ernest Hemingway
4. Bless Me, Ultima, Rudolfo Anaya
5. Pianista, Elfriede Jelinek
6. Down These Mean Streets, Piri Thomas
7. Y no se lo trago la tierra, Thomas Rivera
8. How the Garcia Girls Lost Their Accents, Julia Alvarez
9. Kindling; What Would You Like to See?; Dreams, Raymond Carver
10. Despre dragoste si alti demoni, Gabriel Garcia Marquez
11. Ceremony, Leslie Marmon Silko
12. Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave, F. Douglass
13. Eat, Pray, Love, Elizabeth Gilbert
14. The Color Purple, Alice Walker
15. Novecento, Alessandro Baricco
16. Beloved, Toni Morrison


Cartea pe care o pretuiesc cel mai mult din "colectia" asta este, fara indoiala, Pentru cine bat clopotele, iar cele care nu mi-au facut placere sa le citesc sint Pianista si Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave.

Supliciile dragostei adevarate

Odată ce am încheiat convenţia ficţională cu naratorul şi am păşit cu încredere pe meleagurile realismului magic, nimic nu ar trebui sa ne mai surprindă. Fie că ne întîlnim cu diavolul (Maestrul şi Margareta, Bulgakov), cu vrăjitoare şi şamani (Bless Me, Ultima, Rudolfo Anaya) sau cu fantome (Beloved, Toni Morrison), toate fac parte din realitatea în care am acceptat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, să pătrundem.

Acelaşi lucru se petrece şi cu Beloved, romanul scriitoarei americane Toni Morrison. De îndată ce percepem apariţiile supranaturale ca pe ceva absolut firesc, teme complexe încep să ni se dezvăluie.

Sclavia, litera stacojie de pe pieptul Americii, este una dintre acestea. Fiind inspirat dintr-o poveste adevărată, mai precis din drama lui Margaret Garner, romanul ne prezintă povestea unei mame disperate care alege să îşi ucidă copiii pentru a îi feri de o existenţă sub semnul captivităţii. Profund marcată de ororile pe care, ca sclavă, a trebuit să le trăiască, Sethe, dintr-un instinct matern puternic – care nu este uşor de înţeles –, vrea să îşi ucidă cei patru copii. Atunci cînd este ameninţată, ca orice mamă de culoare, că i se vor lua copiii pentru a fi vînduţi deţinătorilor de sclavi, Sethe reacţionează neaşteptat. În loc de resemnare, ea alege calea sîngeroasă, sperînd că se vor întîlni cu toţii pe celălalt tărîm, unde vor putea duce o „viaţă” demnă.

Din (ne)fericire, Sethe reuşeşte să ucidă doar o fetiţă, pe Beloved. Existenţa ulterioară a lui Sethe este una tulburătoare întrucît rămîne prinsă între două lumi. Întreaga comunitate se fereşte de ea, inclusiv cei doi băieţi ai ei, care fug de acasă pentru că nu pot înţelege motivele mamei lor, dar şi deoarece se tem pentru siguranţa lor.

Astfel, viaţa lui Sethe se rezumă la Denver, fiica ei care i-a rămas alături şi pe care îşi doreşte atît de mult să o protejeze încît o robeşte de libertate şi individualitate, şi fantoma bebeluşului ucis, care, în cele din urmă, se va întruchipa în Beloved.

Apariţia lui Beloved nu o priveşte doar pe Sethe; ea nu caută doar o modalitate de a se răzbuna ori de a îşi înţelege mama, ci are o misiune mai puţin personală. Beloved simbolizează conştiinţa colectivă alcătuită din destinele dureroase ale celor care formează această pată neagră din istoria Americii, tărâmul libertăţii şi al democraţiei. Tocmai din aceste considerente Beloved dispare atunci cînd întrega comunitate îşi aminteşte de ea şi retrăieşte întregul moment, schimbîndu-şi atitudinea nemiloasă faţă de Sethe.

În concluzie, Beloved o salvează pe Sethe de la o existenţă captivă între două dimensiuni temporale. Datorită ei, Sethe are puterea de a iubi din nou, deşi declaraţiile frumoase de dragoste de la finalul romanului pot părea stranii în condiţiile în care avem de-a face cu o poveste în care dragostea pură este pusă la îndoială.


miercuri, 13 iulie 2011

ABC

Inca o leapsa pe care am preluat-o de la Liviu. Ideea e simpla: Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii”.

So here it is:
A – "Author, Author", David Lodge; e altfel decit celelalte romane ale lui si, din pacate, e prima pe care am reusit s-o citesc in engleza

B – "Bless me, Ultima", Rudolfo Anaya

C – "Catastihul amorului", [Radu Ionescu] – presupusul autor

D – "Despre dragoste si alti demoni", Gabriel Garcia Marquez

E – "Elefantul din bostanarie", Dan N. Dobos; imi amintesc ca mi-a placut. eram tinara cind am citit-o

F – "Frankenstein sau Prometeul modern", Mary Shelley

G – "Gervaisse", Emile Zola

H – "How the Garcia Girls Lost Their Accents", Julia Alvarez

I – "Iona", Marin Sorescu

Î – "In mijlocul lupilor", Vasile Voiculescu

J – "Jude nestiutul", Thomas Hardy

K – "Crima si pedeapsa", Dostoievski; k-ul e de la autor, n-am gasit altceva pe lista mea

L – "La tiganci", Mircea Eliade; pur si simplu iubesc aceasta nuvela

M – "Mrs. Dalloway", Virginia Woolf

N – "Novecento", Alessandro Baricco

O – "O moarte care nu dovedeste nimimc", Anton Holban

P – "Pentru cine bat clopotele", Ernest Hemingway

Q – "Quo Vadis", Henryk Sienkiewicz

R – "Romanul adolescentului miop", Mircea Eliade

S – "Scaunele", Eugen Ionescu

Ș – "Sarpele", Mircea Eliade

T – "The Hours", Michael Cunningham

Ț – "Țiganiada", Ion Budai-Deleanu

U – "Jacques sau supunerea", Eugen Ionescu

V – "Viata la tara", Duiliu Zamfirescu

W – "The Waves", Virginia Woolf

X – "Homo Faber", Max Frisch; x-ul l-am luat din numele autorului, se-ntelege

Y – "...y no se lo trago la tierra" or "...And the Earth Did Not Devour Him", Tomas Rivera

Z – "Fata din Zlataust", Ionel Teodoreanu

Keep up the good work, my friends!

vineri, 17 iunie 2011

NOVECENTO

Se fac citiva anisori de cind am auzit de Alessandro Baricco. Aveam o prietena care ii citea cu nesat cartile. I-am promis ca am sa citesc si eu ceva de el, insa stiam ca va trebui sa amin momentul.

Ei, bine, this is it. A venit momentul. Si acest moment a venit cind nu ma asteptam. Am gasit cartea asta intimplator intr-o biblioteca. O carte foarte micuta.

Nu am sa intru in foarte multe detalii pentru ca nu vreau sa fac recenzii ci doar sa iti sugerez, intr-un mod cit se poate de prietenesc, niste carti. Stii cum e cartea asta? Ca o dieta de vara. :)

Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento si a lui mai-mult-decit-o-pasiune muzica mi-au amintit de Adrian Leverkühn (Doctor Faustus, Thomas Mann).

Pe masura ce am citit-o ma gindeam nu doar la faptul ca trebuie sa fie un specatol de teatru fain, ci si ca e o carte ideala de citit in tren. E subtire si lejera, astfel ca putem citi linistiti, fara ca zgomotele din compartiment sa ne bruieze. Ca tot veni vorba, am incercat sa citesc Beloved in tren. Nu m-am putut concentra pentru ca o femeia vorba intr-una (la dus) si apoi pentru ca unu avea niste tobe pe care nu se ferea sa le foloseasca (la intors).

sâmbătă, 21 mai 2011

The Color Purple

am uitat complet de recenzia cartii. de fapt, am uitat de blogut. am uitat de multe in ultima perioada...

e o carte bunicica. in amalgamul de carti despre afro-americani, asta e o carte bunicica.
de fapt, daca finalul ar fi fost altfel, ar fi fost o carte buna. poate e doar impresia mea, dar parca Alice Walker s-a grabit sa incheie romanul. pe cit e de fain si socant inceputul, pe atit de dezamagitor e sfirsitul. bine, daca stam sa privim treburile din alt unghi, sfirsitul asta a dat incredere foarte multa celor care aveau nevoie de asa ceva.

viata negrilor din America a fost cumplita. stim cu totii asta. tin minte si acum cit de socant a fost sa vad la televizor, micuta fiind (si slaba de inger cum ma stit si acum!), niste imagini cu ispravile clanului Ku Klux.

am citit/auzit recent numeroase povesti cu sclavi. dar The Color Purple spune lucruri mai putin spuse. spune despre cazurile de discriminare dintre negri. discriminare, violenta si ura in comunitatile negrilor. patriarhale prin excelenta. spune despre femei tratate ca niste animale: "Pa call me. Celie, he say. Like it wasn't nothing. Mr ___ want another look at you. [...] Turn around, Pa say. I turn around. One of my little brothers come up. [...] He say, Whay you doing that for? Pa say, Your sister thinking bout marriage." femei maltratate, abuzate.

nici nu ma mira alegerile lui Celie. ba chiar erau de asteptat. chiar ea s-a scuzat inca de la inceput: "I don't even look at mens. That's the truth. I look at women, tho, cause I'm not scared of them."

insa la un anumit moment rolurile s-au schimbat. astfel am vazut femei care s-au transformat in amazoane si barbati sensibili si vulnerabili care au pierdut controlul.

duminică, 10 aprilie 2011

Attraversiamo

Si acum o opinie pe care sigur Malina o asteapta de ceva vreme: Eat, Pray, Love sau One Woman's Search for Everything Across Italy, India and Indonesia

Consider ca povestile de amor sau remarcile gastronomice nu prezinta prea mare interes. Chiar ne dau senzatia ca urmarim de fapt un film american slabut. Cu toate astea, speram ca Elizabeth sa ramina cu Felipe!! :))

Ce o salveaza pe Elizabeth Gilbert sint acele citeva amanunte privitoare la traditiile si credintele care definesc India si Indonezia. Deci ce pretuiesc la roman e faptul ca ofera o introducere interesanta in ale hinduismului si budismului. O introducere care ne deschide muulte porti sau postari pe blog (timp sa fie!).
De exemplu, nu stiam ca cei din Bali sint obsedati de ordine si de echilibru. Tocmai de asta nu au o gama larga de nume pentru copiii lor, doar Wayan, Made, Nyoman si Ketut. Adica primul, al doilea, al treilea si al patrulea.
Mi-a placut sa nu vad inferioritatea crestineasca a omului fata de Dzeu; cu tot ce implica ea. Mi-a placut sa vad in schimb o comuniune a omului cu Dzeu. Mi-a placut sa descopar ca exista un cint special; o formula sacra numita Ham-sa, despre care se spune ca e cea mai naturala mantra, cea pe care o primim cu toii la nastere: "It is the sound of our breath. Ham on the inhale, sa on the exhale. [...] As long as we live, every time we breathe in or out, we are repeating this mantra. 'I am That. I am divine, I am with God, I am an expression of God, I am not separate, I am not alone, I am not this limited illusion of an individual."


"Let's cross over"





foto: 1. http://www.estatevaults.com/bol/archives/2009/10/09/food_flags.html
2. http://www.voglioviverecosi.com/index.php?appuntamenti-periodici-con-esperti-di-cambiamento-lavoro-investimenti-all-estero-viaggi_267/fare-impresa-all-estero-aprire-un-attivit%E3-all-estero-o-in-italia_325/india-prospettive-e-opportunit%E3-economiche-e-commerciali-guida-agli-ashram-indiani_429/
3. http://www.travelblog.org/Asia/Indonesia/Bali/Legian/blog-423715.html

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave

And sometimes I feel that some of the books I read needn't be mentioned.
It happened again with Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave, hence I'll write only a few lines about this book.

Obviously, the slave narrative is the first African-American literary genre. Its role was not only to contribute to the struggle for abolition by presenting the (accurate?!) life of the slaves, but also to "demonstrate the power of the black imagination", as Kwame Anthony Appiah wrote in the preface of the novel, a power which everyone doubted back then.

joi, 17 martie 2011

CEREMONY

ma apasa 'recenzia' asta. am terminat cartea acum o saptamina si ceva, dar inca n-am scris nimic. nu stiu de ce, insa nici acum nu-mi prea vine sa scriu despre cartea asta. si asta nu pentru ca e intr-atit de rea. sa vedem daca o melodie buna si o cana colorata de cola (pardon, de ceai neindulcit si natural, fara conservanti, E-uri si alte timpenii) ma vor ajuta.

deci (oftat), Ceremony de Leslie Marmon Silko este, dupa The Washington Post Book World, un roman exceptional. iar cei de la The Boston Globe au scris ca romanul e in sine o ceremonie.

despre efectele devastatoare ale razboiului putem citi in o multime de carti. despre cum incearca personajele sa se vindece de obsesia celor vazute/traite in razboi am mai citit. fie ca au succes sau nu, majoritatea incearca sa isi alcatuiasca un univers paralel. Tayo le-a incercat pe toate. reteta succesului - oricit de triviala este o astfel de formulare – pare a fi descoperirea propriei identitati prin intelegerea legaturii puternice dintre om si natura.

punctele forte ale romanului sint stilul si surprinderea culturii indiene, cultura care mi se pare interesanta. iar stilul si forma (impletirea prozei – intimplarile protagonistului – cu poezii despre un timp mitic) nu fac altceva decit sa ne ajute sa intelegem sensibilitatea indiana.

[foto: http://www.changinghands.com/event/silko)

duminică, 6 martie 2011

Are you a bookworm?

Iata un set de intrebari interesante de la Liviu:

1.Ce carti ai citit anul trecut?
Incepind din vara, mai exact de cind cu proiectul Julie&Julia, deja stii ce carti am mai citit. Inainte de astea au fost Catastihul amorului de Radu Ionescu, The Hours a lui Michael Cunningham, Tiganiada, I. Budai Deleanu etc.

2. Ce carte/carti citesti in acest moment?
Ceremony, Leslie Marmon Silko si foarte greu merge Eat, Pray, Love, Elizabeth Gilbert. Merge greu nu pt ca e cine stie ce carte dificila, ci pt ca nu prea am timp de ea.

3. Ce carti vei citi in acest an?
Pffff! Mi-am facut o lista, dar nu vreau sa o divulg... Un singur titlu: Zorba grecul

4. Care este cartea ta preferata?
Habar n-am. Poate The Waves, Virginia Woolf.

5. Care este cartea care ti s-a parut cel mai putin interesanta?
Au fost citeva. Poate Pianista a lui Elfriede Jelinek. Ori poate Amintiri din casa mortilor (Dostoievski). Sau, de ce nu, era una pe care am citit-o in liceu: Fanfan de Alexandre Jardin

6. Care este melodia care iti creeaza o atmosfera relaxanta atunci cand citesti?
Melodia din surdina nu conteaza atit de mult.

7. Esti pasionat de jocurile pe calculator? Daca da, care este jocul tau preferat?
Raspunsul meu ar fi trebuit sa fie: Nu, pierd timpul aiurea la calculator. Din pacate, am vreo doua jocuri preferate: Syberia, Gothic II, Age of Empires, Sims, Heroes of Might and Magic, Broken Sword

8. Care este filmul tau preferat?
Ei, la capitolul asta chiar stau prost. Chiar ca nu stiu!

9. Ai da bani pe o carte interesanta sau pe o trusa de farduri orice altceva?
Si si :)) Mai intii pe carte, logic.

vineri, 4 martie 2011

"marchizul o gasi pe Bernarda asezata la masuta cu oglinda, pieptanindu-se pt nimeni cu cochetaria anilor de demult"

a zecea mini-recenzuca/ mini-idee despre ce mai citesc de pe blogul asta: Despre dragoste si alti demoni, Gabriel Garcia Marquez. mi-a placut mult. si cred ca daca vrei sa il citesti pe Marquez de aici trebuie sa incepi. daca incepi invers, cu celelalte romane, s-ar putea (cel putin asa au patit citiva de la bookclub :D) sa fii dezamagit.

de ce mi-a placut. pentru atmosfera si pentru personaje. si pentru realismul magic care ne avertizeaza sa nu fim socati de toata atmosfera grotesca, de personajele ciudate, ci, din contra, sa le acceptam ca facind parte din realitate.

trecerea timpului. inexorabila, spun unii. oricum ar fi, trecerea asta merge min-n mina cu degradarea omului, degradare pe care o gasim la tot pasul si la toate personajele, cu exceptia fetitei. Sierva Maria este produsul unei astfel de lumi. este pata de puritate. insa este pata de puritate pina cind devine dovada vie a demonicului.

si asa curge intregul roman: oscilind intre grotesc, exorcizari, degradare ("ochii de tiganca isi stinsera vapaia, farmecul i se risipi, pierdea singe si varsa fiere, iar trupul de sirena de odinioara deveni puhav si aramiu precum cel al unui mort de trei zile si scotea niste vinturi asurzitoare si pestilentiale ce speriau dulaii.") si puritate, iubire, credinta ("el isi trecu virful degetelor peste pielea ei, aproape fara s-o atinga, si trai pentru intiia oara miracolul de a se simti in alt trup.").

dar vezi tu, totul, oricit de incocent ar fi, poate degenera foarte usor in ceva urit. si nu e vorba numai de iubire aici, ci si de credinta. am vazut in carte un atac la practicile + conceptiile nesanatoase ale crestinismului. daca initial credinta avea rolul de a ne juta sa ne acceptam mai usor conditia muritoare, de a ne da o speranta ca moartea nu inseamna numai viermi, ea a degenerat in ceva care e ucis. aici, Sierva Maria nu moare pentru ca a fost muscata de un ciine turbat, nici din pricina vracilor ori a 'demonilor' in care credeau sclavii africani, ci din cauza exorcizarilor repetate. exorcizari repetate cumulate cu o inima albastra.

luni, 28 februarie 2011

i missed Carver

I missed Carver. His stories and what they meant for me. All that atmosphere. All that me.

Kindling, What Would You Like To See? and Dreams are some of Carver's uncollected short stories. I don't know why but I am always afraid to say things about Carver. Maybe because his prose lets us have our personal and intimate interpretations. And thus I'm afraid of showing too much of myself. Or maybe because of my 'fiasco' with Cathedral [well, I didn't see it as a fiasco, but my professor sure did :))]Whatever it is, those who read Carver's short stories and know how minimalist fiction works hopefully can understand me.

For those who haven't read this kind of fiction (like Hemingway, Carver and, why not, even Tomas Rivera's Y no se lo trago la tierra), in minimalism (whether it's in design, music, visual arts or literature) everything appears in its fundamental features. There are, for instance, short stories that are two pages long and still they can move mountains. One word can trigger numerous impressions and feelings. It's more or less how stream-of-consciousness functions: an event in the present generates an avalanche of memories. Like Proust's madeleine, only this time it can be a word or a simple, natural sentence.

And to show you all these in action, in the preface of the volume containing the uncollected fiction and prose of Raymond Carver (entitled after the short story Call If You Need Me), Tess Gallacher wrote "Endings, where Ray always worked hardest, were, in some instances, left as one leaves a meal when the phone rings. We simply let those last moments reverberate, allowing the story to come to rest."

And now let's take a glimpse at some endings: "Then he put the pen down and held his head in his hands for a moment. Pretty soon he got up and undressed and turned off the light. He left the window open when he got into bed. It was okay like that." (this one's from Kindling)
"'That's too bad. I'm sorry to hear it. You gave them the keys, didn't you? We've said good-bye. I guess we can go now.'
'Yes', I said. 'I guess we can'." (What Would You Like To See?)

Just like that 'cause 'just like that' is how life really is.

duminică, 13 februarie 2011

How the Garcia Girls Lost Their Accents

Julia Alvarez's novel mirrors the coming of age of four girls, who need to find their own voice, something between TRADITION and MODERNITY, the Island and Los Estados Unidos.

How the Garcia Girls Lost Their Accents is great not necessarily because it portrays life both in the Dominican Republic and USA, but because of its structure. We may say that the novel is an entire flashback. It renders moments, events, episodes that lead to the girls' loss of 'accent'. It begins with some events from 1989-1972 (the 'present', when the girls are grown-ups), then goes back to their first years in USA (1970-1960) and the last part deals with the time before their departure (1960-1956). Each chapter has one (or more) focalizer, which is a sort of temporary narrator. But when it comes to the chapters that have more than one focalizer, then we have the same event seen from different perspectives. For example, the chapter entitled Daughter of Invention is merely about the girls' mother and the focalizers are Mami, Papi, Yoyo. When Yoyo tells the story, the girls's mother is referred to as Mami, but when she or her husband tell the story she becomes Laura. Apart from being a mother and a wife, she is a woman and one who emancipates, who fights for her independence and who is slowly Americanized.

Some have said that Yolando (or Yoyo) is closer to the author and even resembles her due to her fondness for writing. In the end of the novel Yoyo (or is it Julia Alvarez?!) states her literary creed: "There are still times I wake up at three o'clock in the morning and peer into the darkness. At that hour and in that loneliness, I hear her, a black furred thing lurking in the corners of my life, her magenta mouth opening, wailing over some violation that lies at the center of my art."

Alvarez's transition from the Dominican Republic to the United States was difficult; critic Silvio Sirias comments that she "lost almost everything: a homeland, a language, family connections, a way of understanding, and a warmth." (http://en.wikipedia.org/wiki/Julia_Alvarez)

sâmbătă, 12 februarie 2011

y no se lo trago la tierra

"And the Earth Did Not Devour Him". Tomas Rivera.

Let's face it: we all need America. We need it economically, politically, culturally. But, THANK GOD!!, we need differently.
On the one hand, for Iraqi people, for instance, (and to some extent for Romanians) the American way is the best way! On this account, we are more than lucky that Americans are generous enough to give us lessons of democracy, freedom and acceptance.
For Canadians, on the other hand, America is a national ‘phobia’, their purpose being to become as different as humanly possible from their neighbours: “Canadians do not want to become Americans. This is what created us in first place, this desire not to be American, and it is a sentiment that is getting stronger, not weaker.” (Will Ferguson, Why I Hate Canadians, p 111)
For Latinos America is a dream. A dream that can become a successful story, or, on the contrary, one that can easily turn into a nightmare. Successful stories of Latinos in America are celebrated in films, books, blogs, song, TV shows etc. But so are the 'nightmares'.
A very good example of fiction (due to its different and intricate structure it is difficult to call it a novel) that portrays the harsh existence of Latinos in America is Tomas Rivera's And the Earth Did Not Devour Him. There are stories of different Latinos that are skillfully intermingled and combined together by the consciousness of one boy, a boy who experiences, in the end of the 'novel', an epiphany: "He had made a discovery. To discover and rediscover and piece things together. This to this, that to that, all with all. That was it. That was everything. He was thrilled."
A detailed portrait of a Latino community is what Rivera managed to illustrate in his book. A community of the victims. A literature of the victims. Victims who, despite all adversities, never stop hoping.

"I would like to see all of the people together. And then, if I had great big amrs, I could embrace them all, I wish I could talk to all of them again, but all of them together. But that, only in a dream." Or in fiction!

joi, 20 ianuarie 2011

wanting to be Zen - slash - M-AM SATURAT!!!

imi doresc sa fiu Zen. dar nu-mi iese prea bine. poate doar in prima parte a zilei. apoi ies la iveala tot felul de 'chestii-trestii'. unele noi, altele vechi. asa ca ce zici de o nou rubrica? sa avem unde sa ne varsam amarul...

incep eu :) promit sa spun doar doua acum. pastrez restul pt mai tirziu;)

M-AM SATURAT DE...

1. de prosti. dom'le, nu stiu cum naiba, dar nu poti scapa de ei. pe unii ii ignori (bine, in limita prostiei lor), pe altii ii demasti, pe altii trebuie sa ii pupi in fund.

2. de cei carora nu le mai ajunge, frate! un' te uiti (serviciu, facultate, aer liber) vezi numai 'pupincuristi' care se intind, se intind, se intind pina nu mai ramine nimic. hai sa stringem cu totii suav din buze si sa prindem primu' fund de prof/sef/orice altceva. hai sa avem mariri peste mariri! si mariri de orice. inclusiv de buze, prindem mai mult fund dintr-o lovitura! ;)

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

"if you ain't got heart, you ain't got nada"


"down these mean streets" (piri thomas) is more than an autobiographical novel: it's a life story. or it's a hell of an aubiograpfical novel that fully accomplishes its purpose: to teach others how to live, how to enjoy life and how to avoid making the same mistakes.

a story of a life. real life. a life that makes you shiver. a life that makes you revolt against the harsh, cruel reality. no more playing, no more lying. boys being raped. children smoking pot. young girls having babies.

there are (life)stories that touch you. or even change you; help you become a better person. here is a story that made me stop for a while and (re)consider life. i take my hat off to ted williams:
1. http://www.youtube.com/watch?v=O2vdcdRdciU&feature=player_embedded#!
2. http://www.youtube.com/watch?v=BSOTG_nb4tw

joi, 6 ianuarie 2011

iarna orasului sau orasul iernii - 2011





totul are un capat, doar salamul doua - bis

deja-prea-mult-folosita replica se intoarce impotriva ei. te anunt, cu surle si trimbite, ca am terminat de citit Pianista (Elfriede Jelinek). pot relua, in sfirsit, lecturi mai importante.

cu sau fara premiul nobel (primit in 2004), nu cred ca mi-a placut foarte mult cartea. nu mi-a placut din liceu, de cind mi-a iesit in cale prima data. toti prietenii mei o citeau, bucurindu-se, pe ascuns, de propria lor sexualitate, nedescoperita inca. nu mi-a placut nici acum. primele pagini, primele semne de depresie, singuratate, agresivitate, automutilare mi-au amintit de Henry Miller, ca mai apoi sa vad ca Elfriede Jelinek s-a oprit, pe treapta violentei, mai devreme decit Miller. ma asteptam la mai mult. totul promitea mai mult, pina si coperta incarcata cu un usor aer de kitsch. n-am primit mai mult.



insa daca am terminat Pianista, nu promit ca voi termina Amintiri din casa mortilor. dostoievski ne-a dezamagit pe toti (aproape pe toti) in cartea asta. dar pentru romanele care au urmat, il scuz de orice vina. il scuz si le imbratisez cu aceeasi caldura ca si pina acum. dar am pierdut lupta cu Amintirile.

miercuri, 5 ianuarie 2011

totul are un capat, doar salamul doua

am participat de curind la o inmormintare. de curind si, slava cerului ori altcuiva, indirect. nu a fost nevoie de prezenta mea acolo, insa am auzit opiniile 'la cald' ale persoanelor implicate in acest nefericit eveniment.

in primul rind m-a socat atentia exagerata acordata tinutei. am auzit o intrebare pe care mai curind ma astept s-o aud din gura (atent rujata in culori de roz tipator) domnisoarelor dornice sa pozeze in clubul x, stringind cu pofta din paiul infipt cu mare arta intr-un cocktail pestrit (poza care apare instictiv - si retusata pe alocuri, acele 'alocuri' unde fondul de ten nu mai face minuni- pe facebook in sectiunea 'ce m-am distrat aseara'). astfel, cele care au participat la inmormintare au fost mai curind preocupate de tinuta lor decit de o mica, poate chiar sincera, varsare de lacrimi. "oare sa imi iau haina de blana proaspat achizitionata, cu care n-am apucat inca sa ma mindresc?" "neaparat, ca doar vin z si q, si stii ca ele vin cu hainele de blana!" "cum imi sta mai bine: asa sau asa?"

odata imbracate, coafate si parfumate, doamnele pornesc spre locul cu pricina, unde nu ezita sa prezinte condoleante persoanelor mai importante, bineinteles, fara sa mai treaca pe la mort, ca nu vor sa-si strice digestia. doar strudelul cu mere a costat ceva!

slujba incepe. incepe si se termina imediat, abia-abia au reusit doamnele noastre sa scaneze toata biserica. urmeaza ospatul, pardon, praznicul, la care participa toata doamnele, etalindu-si bunele maniere, cum altfel decit taind cu grija snitelul de pui. se termina si praznicul, doamnele se pregatesc de plecare, prezentindu-si tristetea rudelor defunctului si multumindu-i pe ascuns lui d-zeu ca ele au scapat, deocamdata.

ajunse acasa, doamnele noastre isi framinta palmele pina se face ora 7, ora oficiala la care ii poti suna pe ceilalti fara sa ii deranjezi. la 7 fix, apuca receptorul vechiului telefon (deocamdata telefonul ala fain cu 'taciscrin' mai are de asteptat :( doar abia si-a luat blana) si suna una la cealalta ca sa birfeasca nitel. nitelul asta devine o jum de ora, chiar o ora:
a) in functie de citi oameni au venit la inmormintare
b) in functie de citi oameni au indragit defunctul si au vrut sa isi ia ramas bun de la el
c) in functie de cite gospodine birfitoare a cunoscut defunctul.

Doamne miluieste!