marți, 26 octombrie 2010

vesti de pe front

vestea buna: am terminat de citit Hemingway. vestea rea: aproape de final lipseau vreo 10 pagini. vestea buna: macar nu mi-a lipsit finalul! vestea rea: mi-a lipsit un moment foarte important. vestea buna: mi-a imprumutat cineva Hemingway-ul lui. vestea buna/rea: cele 10 pagini m-au impresionat pina la lacrimi:

"Asculta cu grija ce-am sa-ti spun, iepurasule, o ruga iar Robert Jordan. [...] Acuma o sa pleci, iepurasule. Dar vin cu tine. Atita vreme cit va exista unul dintre noi, vom fi impreuna. Intelegi lucrul asta? [...] Treaba asta oamenii n-o pot face impreuna. Fiecare trebuie s-o faca singur. Dar daca pleci, inseamna ca merg cu tine. Numai in felul asta pot sa merg si eu. Si o sa pleci acuma, stiu bine. Fiindca esti buna si ascultatoare. Acuma ai sa pleci pentru noi amindoi. [...] Acuma esti si eu. Esti tot ce va mai fi din mine." (pp 363, 364, 365, Biblioteca pentru toti, trad Dumitru Mazilu, 1971)

duminică, 24 octombrie 2010

taiere de mot

a implinit un an blogutul asta chinuit de soarta si de o simona in continua autocenzura. o simona care a crescut in acelasi timp cu blogutul asta. una careia i se facuse un (deal cu)dor de scris. o simona care nu avea incredere in cuvintele ei, dar care si-a creat un blogut dintr-un impuls nebunesc. si o simona care s-a bucurat ca un copilut cind a primit primul comentariu, fie el si de la sor-sa!



foto: http://kayceeus.deviantart.com/art/Autumn-Strummer-71806664

marți, 19 octombrie 2010

summer wine (in ritm de razboi)

doua nunti, o slujba mai speciala, o excursie interesanta, jocuri si citeva carti. ultima e "Pentru cine bat clopotele", Ernest Hemingway. o carte splendida, care trebuie citita numaidecit! o carte dura, grea, care te caleste. o carte care te apasa mult timp dupa ce ai (re)citit ultima fraza.

moto-ul ar trebui mentionat de la inceput intrucit o carte cu un asa moto (si autor) se anunta din start a fi o carte impresionanta:
"Nici un om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher si de sine statator; fiece om este o bucata din continent, o particica din intregul cel de capetenie; daca marea ii smulge cu valurile un bulgare, Europa e imputinata, asa cum ar fi orice limba de pamint, sau mosia ta ori a prietenilor tai; moartea oricui om ma vatama pe mine, fiindca ma aflu cuprins in omenire. Si de aceea niciodata sa nu faci intrebarea pentru cine bat clopotele; pentru tine bat." (John Donne)
ei bine, moto-ul asta impreuna cu primele elemente anticipative din inceputul romanului, impreuna cu titlul, cu experienta de cititor si cunostintele despre opera lui Hemningway, toate te fac sa stii la ce sa te astepti. adica la ceva maret, impresionant, care sigur te va ingrozi, alina, si impaca, poate. asa incit, nu iti ramine alta cale decit sa citesti mai departe si sa astepti, cu groaza si frica, sfirsitul romanului. or hemingway nu si-a crutat cititorii (ori cititoarele slabe de inger) nicio clipa. nu i-a scutit de detalii tulburatoare. din contra, a cautat parca din adins cele mai rascolitoare, emotionante si infioratoare amanunte; pe cit de infioratoare, pe atit de posibile si pline de adevar.
astfel de detalii schimba povestirea lui Pilar, de pilda. nu mai e vorba de o comuna istorisire a unor crime singeroase si pline de ura. detaliile, gesturile si ticurile la care oamenii nu renunta - din frica - nici in fata mortii umanizeaza intreaga relatare a personajului feminin.

in prefata semnata de Radu Lupan este ilustrata legatura dintre viata si opera lui Hemingway. acest fapt e perfect pertinent intrucit, de-a lungul romanului, sint dezvoltate multe similaritati intre Hemingway si Robert Jordan, pornind de la ideile patriotice si eroice si pina la dorinta de a scrie, mai ales de a scrie despre cele vazute si traite in razboi. insa, fiind vorba despre un roman, despre o fictiune, trebuie sa fim atenti sa nu alunecam foarte mult pe panta asta.

cutremuratoare ori nu, cartea poarta in adincul ei lectii de viata, de curaj si de moralitate. lectii din care cititorii invata alaturi de personaje.
astfel, Hemingway ne spune ca "ceea ce inveti nu conteaza atit cit oamenii pe care ii intilnesti", iar personajul care se apropie cel mai mult de idealul autorului nu este protagonistul, Robert Jordan, ci batrinul Anselmo. de la el invatam - si Robert Jordan printre noi - despre iscusinta, credinta, cod de onoare si demnitate umana, toate strinse, surprinzator sau nu, intr-un trup atit de plapind: " Mort, pare foarte putintel la trup, gindi Robert Jordan. Arata micut, si capul ii era complet sur, iar Robert Jordan isi spuse: ma mir cum de-a putut care vreodata asemenea greutati, daca a fost intr-adevar asa de mic cum arata acum." (p 570, editura pentru literatura universala, 1965) in fond, astea sint valorile autorului, pe care le sadeste atent in fiecare roman ori nuvela.

supus in permanenta unui razboi al vocilor interioare, Robert Jordan a invatat, in decursul ultimelor patru zile din viata lui, sa traiasca: sa iubeasca si sa (se) sacrifice intru iubire: "O sa fim ucisi, dar o sa distrugem podul. si n-a mai trebuit sa iti faci niciun fel de griji. nu-i prea mult pentru un cadou de nunta. dar nu se spune oare ca o noapte de somn adinc e nepretuita? si ai avut o noapte de somn adinc. vezi cum ai face s-o porti pe deget ca pe un inel. dormi, guapa. somn usor, dragostea mea. n-am sa te trezesc. asta-i tot ce mai pot face pentru tine in clipa de fata." (478)

miercuri, 13 octombrie 2010

Ieseni, uniti-va!

Ieseni, uniti-va si fugiti naibii din oras! Asta e noul meu slogan. Din fericire, e pe perioada limitata. Mai exact, cit dureaza marea sarbatoare a smereniei, a sfinteniei si a crestinilor. Dupa aceea stiu sigur ca toate aceste cirtite vor intra la loc in birlog asteptind valu' de mintuire de la anu', iar orasul isi va recapata linistea, bunul gust si bunul simt.

Ieseni, orice ati face, indepartati-va de inima orasului. Luati pilda mea drept exemplu. Sint de acord, pentru binele tuturor celor care nu au uitat sa fie oameni, sa joc rolul unui mic martir.
De ce martir? E foarte simplu: am avut de indurat chinuri groaznice pentru ca am cutezat sa ma apropii de centrul orasului, care, peste noapte, s-a transformat intr-un bilci multicolor:
- moastele sfinte plimbate prin spectacolul de lasere oferit cu atita generozitate si credinta de primarie;
- fustele colorate ale celeilalte etnii asortindu-se cel mai bine cu sutanele preotilor;
- mirosul de tamiie pierzindu-se printre fumul de mici, hamsii, s.a;
- pelerini cu alcool in singe, dar cu apa sfintita in butoiase de plastic;
- cruci cu joc de lumini, vestind sosirea unui Jesus from za blox...

Oameni buni, uniti-va si fugiti naibii din oras, iar tu, Iasule, mindra cetate, vino-ti in fire!

duminică, 10 octombrie 2010

Life

abia in fata morti putem surprinde, defini, intelege, cuprinde intr-o clipita viata. abia in fata mortii traim.


"Ce-ai vrea cel mai mult sa mirosi acuma? Iarba dulce purtata de indieni in traistele lor? Pielea tabacita si pusa la fum? Mireasma pamintului reavan dupa o ploaie de primavara? Mirosul marii, asa cum iti umple narile cind strabati printre balarii un promontoriu din Galicia? Ori al vintului ce vine dinspre uscat cint te-apropii in intuneric de coastele Cubei? Ala e mirosul florilor de cactus, al mimozelor si al pomusoarelor cu boabe ca de struguri. Ori ai prefera mirosul suncii prajite, dimineata, cind esti flamind? Ori al cafelei, tot dimineata? Ori mireasma unui mar ionatan cind musti din el? Al unui teasc de cidru stors in crama, ori al piinii proaspete, atunci scoasa din cuptor?" (Hemingway, Pentru cine bat clopotele)

joi, 7 octombrie 2010

ginduri de toamna rece

imi e dor de o ploaie calda. imi e dor de o mine mai calda. si de una mai portocalie.
da, o ploaie calda si calma. o mine mai calma.

abia asteptam toamna asta ca sa imi incarc energia din ea. iar toamna asta a venit prea rece...

nu crezi ca e ciudat modul in care lucrurile se aseaza? in fine, nu stiu cit de mult se aseaza ele de fapt, insa e foarte ciudat ca iti scapa de sub control si tu lupti, si lupti, si iar lupti, si... intr-un final iti dai seama ca ele au o vointa a lor care nu tine de tine. iti dai seama ca nu te regasesti deloc in acel final si ca trebuie sa te adaptezi. sa te lasi purtat de val, iar apoi, cind te lovesti de mal, sa te adaptezi. cam asa functioneaza lucrurile.

dar cel mai mult imi e dor de o toamna alba, cu rochie rosie.



foto: http://www.dear-god.net/family/after-18-years-my-husband-left-me-and-my-two-children/