miercuri, 1 decembrie 2010

leapsa cu autori

Nu te gandi prea mult. Scrie in nu mai mult de 15 minute primii 15 scriitori (inclusiv poeti) care te-au influentat de-a lungul timpului; scrie-i cum iti amintesti, nu trebuie s-o faci neaparat in ordinea importantei pe care o au pentru tine.

so here we begin:

1. Virginia Woolf (chiar e prima pe orice lista de genul asta, restul sint aleatoriu scrisi)
2. Raymond Carver
3. Ernest Hemingway
4. David Lodge :)
5. Ionel Teodoreanu
6. Mircea Eliade
7. Eugen Ionescu
8. F. Dostoievski
9. Nichita Stanescu
10. Marin Sorescu
11. Henryk Sienkiewicz, Quo Vadis
12. Jerome K Jerome
13. Oct Paler
14. G.B.Shaw
15. Zaharia Stancu

probabil se vor produce modificari in ceva vreme, asa ca voi reveni :)

marți, 9 noiembrie 2010

Bless Me

next in line is Rudolfo Anaya's Bless Me, Ultima. when i started to read it, knowing that it deals with magic, i immediately thought of Eliade. but these two authors share nothing in common, especially when it comes to style. only, perhaps, the idea that the sacred elements of life are deeply hidden in the profane ones and are waiting to be discovered, revealed.

what i have noticed from the beginning of the novel is the fact that the author seems to deliberately explain every single detail to us. he exposes his culture with all its customs and beliefs and translates them to us; he translates the meaning hidden behind the tradition (the past) of his culture.

one event following another, we join Antonio in action; we accompany him in his journey of initiation and we, too, feel the protective soul of Ultima. Like every protagonist of a bildungsroman (or a rite-of-passage novel), Antonio experiences an epiphany: "Take the llano and the river valley, the moon and the sea, God and the golden carp – and make something new," I said to myself. That is what Ultima meant by building strength from life. "Papa," I asked, "can a new religion be made?" [...] If the old religion could no longer answer the questions of the children then perhaps it was time to change it. (Grand Central Publishing, New York, Boston, 1999, pp 261-2)

building strength from life, this is what Anaya wants to teach us. respecting and accepting life, with all its tragedies and beauties; having sympathy for people; never forgetting our past or the heritage of our primordial ancestors, the archetypes of our culture. on the contrary we should combine all these components, creating a synthesis out of apparent contradictory elements.


"I bless you in the name of all that is good and strong and beautiful, Antonio. Always have the strength to live. Love life, and if despair enters your heart, look for me in the evenings when the wind is gentle and the owls sing in the hills. I shall be with you"
(p. 276)

marți, 26 octombrie 2010

vesti de pe front

vestea buna: am terminat de citit Hemingway. vestea rea: aproape de final lipseau vreo 10 pagini. vestea buna: macar nu mi-a lipsit finalul! vestea rea: mi-a lipsit un moment foarte important. vestea buna: mi-a imprumutat cineva Hemingway-ul lui. vestea buna/rea: cele 10 pagini m-au impresionat pina la lacrimi:

"Asculta cu grija ce-am sa-ti spun, iepurasule, o ruga iar Robert Jordan. [...] Acuma o sa pleci, iepurasule. Dar vin cu tine. Atita vreme cit va exista unul dintre noi, vom fi impreuna. Intelegi lucrul asta? [...] Treaba asta oamenii n-o pot face impreuna. Fiecare trebuie s-o faca singur. Dar daca pleci, inseamna ca merg cu tine. Numai in felul asta pot sa merg si eu. Si o sa pleci acuma, stiu bine. Fiindca esti buna si ascultatoare. Acuma ai sa pleci pentru noi amindoi. [...] Acuma esti si eu. Esti tot ce va mai fi din mine." (pp 363, 364, 365, Biblioteca pentru toti, trad Dumitru Mazilu, 1971)

duminică, 24 octombrie 2010

taiere de mot

a implinit un an blogutul asta chinuit de soarta si de o simona in continua autocenzura. o simona care a crescut in acelasi timp cu blogutul asta. una careia i se facuse un (deal cu)dor de scris. o simona care nu avea incredere in cuvintele ei, dar care si-a creat un blogut dintr-un impuls nebunesc. si o simona care s-a bucurat ca un copilut cind a primit primul comentariu, fie el si de la sor-sa!



foto: http://kayceeus.deviantart.com/art/Autumn-Strummer-71806664

marți, 19 octombrie 2010

summer wine (in ritm de razboi)

doua nunti, o slujba mai speciala, o excursie interesanta, jocuri si citeva carti. ultima e "Pentru cine bat clopotele", Ernest Hemingway. o carte splendida, care trebuie citita numaidecit! o carte dura, grea, care te caleste. o carte care te apasa mult timp dupa ce ai (re)citit ultima fraza.

moto-ul ar trebui mentionat de la inceput intrucit o carte cu un asa moto (si autor) se anunta din start a fi o carte impresionanta:
"Nici un om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher si de sine statator; fiece om este o bucata din continent, o particica din intregul cel de capetenie; daca marea ii smulge cu valurile un bulgare, Europa e imputinata, asa cum ar fi orice limba de pamint, sau mosia ta ori a prietenilor tai; moartea oricui om ma vatama pe mine, fiindca ma aflu cuprins in omenire. Si de aceea niciodata sa nu faci intrebarea pentru cine bat clopotele; pentru tine bat." (John Donne)
ei bine, moto-ul asta impreuna cu primele elemente anticipative din inceputul romanului, impreuna cu titlul, cu experienta de cititor si cunostintele despre opera lui Hemningway, toate te fac sa stii la ce sa te astepti. adica la ceva maret, impresionant, care sigur te va ingrozi, alina, si impaca, poate. asa incit, nu iti ramine alta cale decit sa citesti mai departe si sa astepti, cu groaza si frica, sfirsitul romanului. or hemingway nu si-a crutat cititorii (ori cititoarele slabe de inger) nicio clipa. nu i-a scutit de detalii tulburatoare. din contra, a cautat parca din adins cele mai rascolitoare, emotionante si infioratoare amanunte; pe cit de infioratoare, pe atit de posibile si pline de adevar.
astfel de detalii schimba povestirea lui Pilar, de pilda. nu mai e vorba de o comuna istorisire a unor crime singeroase si pline de ura. detaliile, gesturile si ticurile la care oamenii nu renunta - din frica - nici in fata mortii umanizeaza intreaga relatare a personajului feminin.

in prefata semnata de Radu Lupan este ilustrata legatura dintre viata si opera lui Hemingway. acest fapt e perfect pertinent intrucit, de-a lungul romanului, sint dezvoltate multe similaritati intre Hemingway si Robert Jordan, pornind de la ideile patriotice si eroice si pina la dorinta de a scrie, mai ales de a scrie despre cele vazute si traite in razboi. insa, fiind vorba despre un roman, despre o fictiune, trebuie sa fim atenti sa nu alunecam foarte mult pe panta asta.

cutremuratoare ori nu, cartea poarta in adincul ei lectii de viata, de curaj si de moralitate. lectii din care cititorii invata alaturi de personaje.
astfel, Hemingway ne spune ca "ceea ce inveti nu conteaza atit cit oamenii pe care ii intilnesti", iar personajul care se apropie cel mai mult de idealul autorului nu este protagonistul, Robert Jordan, ci batrinul Anselmo. de la el invatam - si Robert Jordan printre noi - despre iscusinta, credinta, cod de onoare si demnitate umana, toate strinse, surprinzator sau nu, intr-un trup atit de plapind: " Mort, pare foarte putintel la trup, gindi Robert Jordan. Arata micut, si capul ii era complet sur, iar Robert Jordan isi spuse: ma mir cum de-a putut care vreodata asemenea greutati, daca a fost intr-adevar asa de mic cum arata acum." (p 570, editura pentru literatura universala, 1965) in fond, astea sint valorile autorului, pe care le sadeste atent in fiecare roman ori nuvela.

supus in permanenta unui razboi al vocilor interioare, Robert Jordan a invatat, in decursul ultimelor patru zile din viata lui, sa traiasca: sa iubeasca si sa (se) sacrifice intru iubire: "O sa fim ucisi, dar o sa distrugem podul. si n-a mai trebuit sa iti faci niciun fel de griji. nu-i prea mult pentru un cadou de nunta. dar nu se spune oare ca o noapte de somn adinc e nepretuita? si ai avut o noapte de somn adinc. vezi cum ai face s-o porti pe deget ca pe un inel. dormi, guapa. somn usor, dragostea mea. n-am sa te trezesc. asta-i tot ce mai pot face pentru tine in clipa de fata." (478)

miercuri, 13 octombrie 2010

Ieseni, uniti-va!

Ieseni, uniti-va si fugiti naibii din oras! Asta e noul meu slogan. Din fericire, e pe perioada limitata. Mai exact, cit dureaza marea sarbatoare a smereniei, a sfinteniei si a crestinilor. Dupa aceea stiu sigur ca toate aceste cirtite vor intra la loc in birlog asteptind valu' de mintuire de la anu', iar orasul isi va recapata linistea, bunul gust si bunul simt.

Ieseni, orice ati face, indepartati-va de inima orasului. Luati pilda mea drept exemplu. Sint de acord, pentru binele tuturor celor care nu au uitat sa fie oameni, sa joc rolul unui mic martir.
De ce martir? E foarte simplu: am avut de indurat chinuri groaznice pentru ca am cutezat sa ma apropii de centrul orasului, care, peste noapte, s-a transformat intr-un bilci multicolor:
- moastele sfinte plimbate prin spectacolul de lasere oferit cu atita generozitate si credinta de primarie;
- fustele colorate ale celeilalte etnii asortindu-se cel mai bine cu sutanele preotilor;
- mirosul de tamiie pierzindu-se printre fumul de mici, hamsii, s.a;
- pelerini cu alcool in singe, dar cu apa sfintita in butoiase de plastic;
- cruci cu joc de lumini, vestind sosirea unui Jesus from za blox...

Oameni buni, uniti-va si fugiti naibii din oras, iar tu, Iasule, mindra cetate, vino-ti in fire!

duminică, 10 octombrie 2010

Life

abia in fata morti putem surprinde, defini, intelege, cuprinde intr-o clipita viata. abia in fata mortii traim.


"Ce-ai vrea cel mai mult sa mirosi acuma? Iarba dulce purtata de indieni in traistele lor? Pielea tabacita si pusa la fum? Mireasma pamintului reavan dupa o ploaie de primavara? Mirosul marii, asa cum iti umple narile cind strabati printre balarii un promontoriu din Galicia? Ori al vintului ce vine dinspre uscat cint te-apropii in intuneric de coastele Cubei? Ala e mirosul florilor de cactus, al mimozelor si al pomusoarelor cu boabe ca de struguri. Ori ai prefera mirosul suncii prajite, dimineata, cind esti flamind? Ori al cafelei, tot dimineata? Ori mireasma unui mar ionatan cind musti din el? Al unui teasc de cidru stors in crama, ori al piinii proaspete, atunci scoasa din cuptor?" (Hemingway, Pentru cine bat clopotele)

joi, 7 octombrie 2010

ginduri de toamna rece

imi e dor de o ploaie calda. imi e dor de o mine mai calda. si de una mai portocalie.
da, o ploaie calda si calma. o mine mai calma.

abia asteptam toamna asta ca sa imi incarc energia din ea. iar toamna asta a venit prea rece...

nu crezi ca e ciudat modul in care lucrurile se aseaza? in fine, nu stiu cit de mult se aseaza ele de fapt, insa e foarte ciudat ca iti scapa de sub control si tu lupti, si lupti, si iar lupti, si... intr-un final iti dai seama ca ele au o vointa a lor care nu tine de tine. iti dai seama ca nu te regasesti deloc in acel final si ca trebuie sa te adaptezi. sa te lasi purtat de val, iar apoi, cind te lovesti de mal, sa te adaptezi. cam asa functioneaza lucrurile.

dar cel mai mult imi e dor de o toamna alba, cu rochie rosie.



foto: http://www.dear-god.net/family/after-18-years-my-husband-left-me-and-my-two-children/

luni, 27 septembrie 2010

vers 3, Nichita Stanescu

Asteptate de ceva vreme, versurile astea mi-au luminat adolescenta.

Poem

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?



Luna in cimp

Cu mina stinga ti-am intors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vinatori, in arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mina stinga catre ei

Si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc in ochi si-n jur se sterg copacii
in ochii tai cu luna ma rasfring
... si ai putea, uitind, sa ma strivesti in gene
dar chipul ti-l întorc pe bratul sting.



Ce bine ca esti

E o întimplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decit mine, decit oasele mele,
pe care mi le scrişneşti într-o îmbraţişare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalţi ce despart
fluviul rece in delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
timpla de stele, pină cind
lumea mea prelunga si in nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curind.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sint!
Doua cintece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamint,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sint.



Pierderea ochiului

As ciocani cu unghia pina cind
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pina cind
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
in virful ei,
de ce sa-l spargi?"

Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva.




Cintec


M-a uitat Dumnezeu, gindindu-ma,
pina cind gindul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cind nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.



foto: http://erdeirudolf.blogspot.com/2009_04_01_archive.html; http://www.desktops-wallpapers.com/Exports%20from%20Aperture/Night/1280_1024/Moon_over_wheat_field.jpg; http://scottwaters.ca/ephemera/; http://photo.net/photodb/member-photos?user_id=493973; http://browse.deviantart.com/?qh=§ion=&q=nature+man#/d2161xl

marți, 14 septembrie 2010

singuratate in doi

Mda, inca una dintre certurile noastre nasoale, iar eu stau ca un idiot acum si ma uit la tine cum dormi. Ma uit la tine, la cit de frumoasa esti (chiar si asa nervoasa), la cit de prost sint ca nu pot recunoaste ca am gresit. Stiu ca sint un netrebnic si ma tem ca mindria mea sa nu roada relatia asta. Mai am multe de invatat, draga mea, si cel mai tare ma scoate din minti ca nu iti pot marturisi toate astea...

Sint mult prea grele insomniile de dupa certurile noastre.

vineri, 27 august 2010

vers 2, ION MINULESCU

o melancolie stranie ma apropie de versurile astea:


Acuarelă

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămină
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinindu-se de mină,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămină,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atita ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămină
Nu răsună pe trotuare
Decit paşii celor care merg ţinindu-se de mină,
Numărind
În gind
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămină
Un bătrin şi o bătrină -
Două jucării stricate -
Merg ţinindu-se de mână...




foto: http://flickriver.com/photos/manuelitro/tags/doisneau/

sâmbătă, 21 august 2010

one step further

Urmatoarea in linie e Eu si ai mei, de Jerome K. Jerome. Nu am foarte multe de scris despre ea. Ca sa pastrez oarecum registrul proiectului care m-a inspirat (Julie&Julia), e o carte usoara, de vara. O carte 'light', care te ajuta sa te mentii in forma; fie ea spirituala sau chiar fizica: muschii fetei se contracta intr-un zimbet larg, sanatos, plin de vitalitate la fiecare pagina a cartii.
Prima curiozitate care mi-a venit in minte cind am inceput sa citesc romanul a fost daca Jerome Klapka Jerome a fost un om la fel de amuzant si de savuros in afara cartilor.
Cu ajutorul prietenului nostru numit scurt dar atotcuprinzator 'net', am aflat ca nu a avut o viata prea usoara, ceea ce poate face ca stilul lui sa fie si mai apreciat.
Bineinteles ca in spatele umorului se afla si citeva lectii interesante de viata. Un exemplu veritabil este discutia pe care naratorul o poarta la un anumit moment cu Veronica, fiica mai mica: "Viata inseamna a darui, nu a obtine. Asta este greseala pe care o facem, cei mai multi dintre noi. Este la fel cum munca inseamna bucurie, nu salariul; jocul, nu scorul. Placerea iubitului este sa ofere, nu sa pretinda. Recompensa maternitatii este durerea." (trad de Cristina Jinga, editura Leda, Burucresti, 2006, p. 244)
Singurul regret pe care il am este ca am citit-o in romana. Putini traducatori reusesc sa redea/pastreze savoarea stilului. De pilda, un fragment din Three Men in a Boat (to Say Nothing of the Dog) (despre care se spune ca ar fi cea mai buna carte a lui) confirma acest lucru: "It always does seem to me that I am doing more work than I should do. It is not that I object to the work, mind you; I like work: it fascinates me. I can sit and look at it for hours." (http://www.online-literature.com/jerome/)

marți, 17 august 2010

vers 1, MARIN SORESCU

O sa ploua

O sa ploua
Isi zice Dumnezeu, cascind,
Si privind la cerul fara pic de nor,
Ma cam incearca reumatismul
De vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Ehe, se strica vremea!

Noe, ma Noe,
Ia vino pina la gard sa-ti spun o vorba.




Ne cunoastem
(cintata foarte fain de Nu Acum)

Ne cunoastem,
Ne-am intilnit intr-o zi
Pe pamint,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mina pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.

Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mina: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.





Adam

Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atit de mult i-a placut aceasta minune
Incit chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cite ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

sâmbătă, 31 iulie 2010

the Julie & Julia project

A new project. Well, in fact I don't know how much of a project this is. It's not going to be so strict; it's not going to have a fix number of book reviews, nor a deadline.
Though this summers is going to be extremely colourful (two weddings, a possible job - still working on it! -, pupils, at least two trips) I plan to read. As much as I can. And I plan to write a few lines about the books that I manage to read. That's the J&J project: transforming complex and delicious dishes into intricate and wonderful reading adventures.



foto: http://www.orland135.org/schools/high_point/staff/mwrzesinski.asp


To begin with, have you read Concert din muzica de Bach by Hortensia Papadat Bengescu? I bet you did. To be honest, when I started to read HPB I had some prejudices about her and her work. I didn't read this book to like it or not, but to see if the comparison between HPB and Virginia Woolf is fair and adequate.
Before reading it I believed that the backbone of the novel must be similar to Woolf's Mrs. Dalloway: female characters, inner conflicts and a party, or a concert in this case uniting all other characters.
Yes, the concert does unite the characters, but one of the things that I liked about this book is that the famous and long-awaited concert didn't take place because the novel ended. Thus, the focus is more on inner conflicts and on what each character really feels about this concert; what are the true reasons - be they social, emotional or political - that determine the characters to get involved in this concert.
The same happens with Sia's funeral. Nobody seems to suffer the lost; to mourn her death. "O zi minunata de aprilie, calda, poleita. Multi ramasese pe scara sau in amvon si, pastrind cuviinta locului, vorbeau discret intre ei. Din cauza zilei frumoase, glasul lor soptit era vesel si fetele toate luminoase. De altfel, era o ceremonia indiferenta. Mai toti erau adusi acolo de consideratii indirecte. Erau intimii numerosi ai Draganestilor si tot concertul Bach in fiinta, printr-o atentie exagerata catre Elena, inlesnita de timpul frumos. Era o zi cind vreai sa faci o plimbare, fie si la o inmormintare. Pe un timp ploios poate ca lucrurile s-ar fi petrecut altfel." (p. 204, Editura Tineretului, 1967)
Concert din muzica de Bach does not follow the pattern of Woolf's novel. HPB's characters are much more ugly on the inside. Ada, Lica, Rim, Sia, Maxentiu ("Isi iubea mizeria, asa cum altii isi iubesc vitiul cu voluptate si cu rusine.", p. 99) create a grotesque world, populated by masks and interests.
Last but not least, I gladly enjoyed every piece of HPB's irony and I liked in particular the way in which she created the 'character' of the twins: "Ca goniti, gemenii plecase pe jos, apucind, fara sa-si vorbeasca, aceleasi strazi, mereu mai laterale, mereu schimbate, intr-un fel de cursa parca in care urma sa le fie pierduta. Ajunsi pe drumul asta intortocheat in fata feliei bizare de casa ce le era proprietate, se oprira printr-o aceeasi miscare, uitindu-se in sus spre camera sechestratei, apoi unul la altul.
– Nu mai trebuie femeie! mormai incet unul sau celalalt, pentru amindoi.
Apoi intrara in cucurigul ciudat al locuintei sa-si planuiasca mai departe returile bizare ale ingemanarii lor respingatoare." (p. 218)

miercuri, 21 iulie 2010

Happiness, once more

this is it: happiness. i have reached the final frontier. no more sadness, no more fights, no more tears...

this is it: happiness. at least until bad things happen again.

sâmbătă, 10 iulie 2010

maraton woolfian

pentru ca maratonul woolfian, cum l-am denumit, mi-a ocupat ultimele saptamini si mi-am neglijat astfel blogul, prietenii, cartile si catelul, postez o bucatica de drum din marele, obositorul, dar minunatul maraton W:

I have chosen Virginia Woolf – or she has chosen me – because I have reached Ithaca. I have felt her; I have seen all the different colours and shades; I have heard every sound, every whisper. I have had my vision, I have lived genuine moments of being.
My Ithaca is not your Ithaca. The road is different for everyone who dares to embark on this long and tiring journey. And that is the beauty of Woolf’s novel, of literature: the diversity of interpretations, the numerous crooked roads, rather than a neat and simple experience.

“’Now’, said Bernard, ‘let us explore.’”







It all began with a vision, a dream, an image and the word, the need to communicate, to express, to interpret the mere sensations, feelings. It all emerged from finding a voice, transgressing human existence, arresting the moment and lifting it up from the vortex of life.
It all began with a vision, a dream, an image and the word,and ended with a note, a few stones in a pocket, on the bottom of a river.

joi, 10 iunie 2010

a small note

i ABSOLUTELY love mornings! why is that, you may ask. here is a quick answer:

i love mornings for their freshness [freshness, not coldness] and energy. in the morning i'm more energetic than in the rest of the day. however, i like to use this energy for personal use only. and this personal use can be translated into a cup of coffee, a menthol cigarette, a good-morning song, lucy, and a book. so, i also love mornings for their loneliness and privacy since few people like to be up with the lark. i love mornings for their 'i'm-the-king-of-the-world' feeling, which, by noon, turns out to be an illusion [and here is one good reason to hate noons:D]. i forgot to mention that most of my mornings take place in the balcony, especially in spring and summer:D

what about you? how do YOU feel mornings?



GOOD-MORNING!


and here's a nice good-morning song:

her morning elegance, oren lavie

Sun been down for days
A pretty flower in a vase
A slipper by the fireplace
A cello lying in its case

Soon she's down the stairs
Her morning elegance she wears
The sound of water makes her dream
Awoken by a cloud of steam
She pours a daydream in a cup
A spoon of sugar sweetens up

And She fights for her life
As she puts on her coat
And she fights for her life on the train
She looks at the rain
As it pours
And she fights for her life
As she goes in a store
With a thought she has caught
By a thread
She pays for the bread
And She goes...
Nobody knows

Sun been down for days
A winter melody she plays
The thunder makes her contemplate
She hears a noise behind the gate
Perhaps a letter with a dove
Perhaps a stranger she could love

And She fights for her life
As she puts on her coat
And she fights for her life on the train
She looks at the rain
As it pours
And she fights for her life
As she goes in a store
With a thought she has caught
By a thread
She pays for the bread
And She goes...
Nobody knows

And She fights for her life
As she puts on her coat
And she fights for her life on the train
She looks at the rain
As it pours
And she fights for her life
Where people are pleasantly strange
And counting the change
And She goes...
Nobody knows

duminică, 30 mai 2010

LOVE :)

E.M.Forster, Aspects of the Novel:

"When human beings love they try to get something. They also try to give something, and this double aim makes love more complicated than food or sleep. It is selfish and altruistic at the same time, and no amount of specialization in one direction quite atrophies the other. How much time does love take? This question sounds gross but it bears on our present inquiry. Sleep takes about eight hours out of twenty-our, food about two more. Shall we put down love for another two?"



foto: http://browse.deviantart.com/?qh=§ion=&q=love#/dusi36

miercuri, 19 mai 2010

marți, 18 mai 2010

yearning for a breath of fresh air

yearning for fresh air... i want this year to be over. as soon as possible. too much tiredness and angriness. too many fights and words/ideas/feelings that are lost for ever in the vortex of time. so many things to do, so many responsibilities and no helping hand. too much yellow. too many people losing their personality, their individuality; and there is nothing worse than one's lost of identity. feelings of alienation, frustration, nothingness, sadness. and, above all, too much lack of respect.

fresh air comes in different shapes and colours. and that's the beauty of it. yearning for green hills and clear water coming from behind these stormy clouds. yearning for autumn and for the chilly, safe and trustworthy wind. yearning for orange, green, blue, red, purple. yearning for 'I'; for the one i used to be before all this.

joi, 6 mai 2010

deci?

ce ramine dupa ce citim o carte?!

ramin fluturii. nu mai ramine actiunea, nu mai ramin detaliile, nu mai ramin toate personajele. dar ramine o idee, un sentiment, o stare.

partea proasta, uneori, e ca tind sa asociez o carte cu starea de spirit pe care am avut-o atunci cind am citit-o. de ex, cind descoperit-o prima data pe Virginia Woolf, cu Mrs. Dalloway (printr-a 11-a), am citit cartea la Asachi, la sala de lectura. mai eram cu cineva, era o singura carte, asa ca a trebuit sa citim impreuna: ritm diferit, caldura mare, o liniste care te adormea imediat, stat pe scaun ore bune + cartea era in romana, iar Woolf e Woolf doar in engleza. dupa un weekend apasator si cu amintirea unei lecturi chinuite, imi placuse ideea cartii. dar cam atit. am redescoperit-o dupa citiva ani. de data asta erau alte coordonate: liniste, aer liber, cafeluta, tigara mentolata si lucy in brate. ah, am citit-o in engleza. dupa Mrs. Dalloway au urmat altele, The Waves placindu-mi cel mai mult. si mi-a placut atit de mult incit am decis sa imi fac licenta pe Woolf. iar acum, cu ajutorul Muzei si cu ceva absente la facultate, sper sa o termin in pace.

un alt exemplu ar fi Sarpele, ca tot am fost atit de categorica in alte 'ginduri'. insotita de o prezentare dezastruoasa de seminar (dezastruoasa, as indrazni, nu din vina mea, ci pt ca n-am fost lasata sa ma desfasor, asta dupa ce am pierdut ore intregi sa gasesc o abordare cit mai originala), cartea m-a dezamagit. si m-am descarcat pe Eliade. saracul Eliade! insa nu e o situatie fara scapare. mereu am considerat ca, poate mai mult decit oamenii, o carte merita o a doua sansa.



[foto: http://sophie0305.deviantart.com/art/Book-119685604]

marți, 20 aprilie 2010

si pt ca autorii preferati ne mai dezamagesc uneori

Eliade m-a dezamagit. In Sarpele. Dar, dupa cum stiam deja, Eliade-autorul de literatura a pierdut lupta in fata lui Eliade-istoricul religiilor. As merge si mai departe spunind ca Eliade-autorul de nuvele fantastice e superior lui Eliade-autorul de romane.
Prea contaminat de proza lui Eminescu, in Sarpele Eliade nu reuseste sa fie natural; dar, raportata la 'anxietatea influentei' teoretizata de Harold Bloom, aceasta contaminare e fireasca. E firesc ca intreaga noastra literatura sa fie 'influentata' de Eminescu, la fel cum literatura engleza il are pe Shakespeare.



Nu intreb de ce citim carti azi, de ce nu citim carti, de ce il preferam pe X in locul lui Y, de ce nu mai e citit Sadoveanu astazi, etc. Nu ma intereseaza. Cel putin nu acum. Vin insa cu alta intrebare: ce ramine dupa ce citim o carte?

duminică, 18 aprilie 2010

Intre ciocan si nicovala

Plecind de la intrebarea din 'gindurile' anterioare (What is it that makes life interesting?) iata un posibil raspuns: ambivalenta. Totul e descompus in doua parti egale – bine si rau, iad si rai, alb si negru, mama si tata, prietenie si rivalitate, ura si iubire, ambitie si delasare...

Astfel, viata noastra e mereu prinsa intre ciocan si nicovala. Lucrurile ar fi fost mult mai simple daca ar fi existat doar o fateta, o perspectiva, o viziune. Atunci sigur ne-am fi revoltat ca nu avem posibilitatea sa alegem, insa apoi ne-am fi resemnat si am fi acceptat viata asa cum ar fi fost ea: monocroma. Insa nu, noi avem la dispozitie o paleta intreaga de culori. Putem huzuri linistiti, pina cind ciocanul si nicovala se ciocnesc. Si atunci trebuie sa alegem.

Dar e al naibii de greu sa alegem... si asta, dragul meu, face viata interesanta. Si complicata, insa asta e doar o nuanta, un detaliu. :D

sâmbătă, 10 aprilie 2010

The magic of Life or What is it that makes Life interesting?!

"From the midst of this darkness a sudden light broke in upon me – a light so brilliant and wondrous, yet so simple, that I became dizzy with the immensity of the prospect which it illustrated."
[Marry Shelley, Frankenstein]



Me, several years ago: the beauty of Life resides in its simplicity, natural beauty and elegance. It is appreciating Life that matters, and not the creator or how the creation looks like. So, after reading these lines, I strongly advise you to close your eyes and take a deep breath. Then open your eyes and start to Appreciate, to Enjoy, to be Grateful, to Smell, to Hear, to Feel... start living your magical Life!



Me, now: What is it that makes Life interesting? One word: people. Humanity. Man's intricate structure. Memories, or, even better, experiences. People come and go. This is one difficult lesson that Life taught me. At first, I didn't want to accept this. I didn't want to let them go... I couldn't. I was angry. But it is true. People do come and go. And what matters the most is remembering and learning something from them.


I saw you this morning.
You were moving so fast.
Can’t seem to loosen my grip
On the past.
And I miss you so much.
There’s no one in sight.
And we’re still making love
In My Secret Life.

I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.

Hold on, hold on, my brother.
My sister, hold on tight.
I finally got my orders.
I’ll be marching through the morning,
Marching through the night,
Moving cross the borders
Of My Secret Life.

Looked through the paper.
Makes you want to cry.
Nobody cares if the people
Live or die.
And the dealer wants you thinking
That it’s either black or white.
Thank G-d it’s not that simple
In My Secret Life.

I bite my lip.
I buy what I’m told:
From the latest hit,
To the wisdom of old.
But I’m always alone.
And my heart is like ice.
And it’s crowded and cold
In My Secret Life.

joi, 8 aprilie 2010

indignare

in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau. un val de indignare te cuprinde. nu intelegi cum nici macar acum nu poti plinge linistit; cum nici macar acum, cind pt prima data renunti la masca, de teama ca lacrimile o vor strica, nu te poti bucura de fiecare clipa a durerii; cum nici macar acum ceilalti nu te lasa singur. si esti nervos. esti nervos pt ca ai vrut un moment numai al tau, in care sa nu mai stii de nimeni. iti plac oamenii pt ca sint colorati, insa acum ei mai tare te obosesc. ai nevoie de singuratate ca de aer, ori ca de masti.

in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, cineva iti intinde o mina. tu, furios, tai mina aceea. indignarea revine. cum isi inchipuie ei (ei care sint prietenii tai, ei care te cunosc atit de bine) ca in momentele astea ai nevoie de altcineva decit de tine?! cum isi inchipuie ei ca te pot salva scotindu-te la suprafata si nu lasindu-te sa te lupti cu tine?!

auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau. te indignezi. acum nu ai nevoie de alt plinset pt ca asta te-ar ridica la suprafata. pt ca toti stiu ca nu ii poti lasa sa plinga. pt ca trebuie sa fii acolo, linga ei, ori asta te-ar face sa amini inca o data lupta aceea teribila, insa al naibii de interesanta . ei nu pot fi singuri acum. ei au singuratatea in restu zilelor.

asa ca trebuie sa acoperi cu masca lacrimile. nu le poti sterge. poate ca nici nu vrei. le lasi sa inghete pe obraz pina cind ceilalti vor uita de tine si te vei reintoarce, bucuros, la lupta. indignarea nu te paraseste nici acum, insa trebuie sa faci asta pt ca in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau.

miercuri, 7 aprilie 2010

dreams, desires, colourful aspirations

"It´s the possibility of having a dream come true that makes life interesting."

It sounds almost perfect in theory. And after reading this quote, our hearts fill with joy, enthusiasm, bliss and we push aside all the bad things from our lives. So we start believing (again), we start enjoying and loving everything; though not long ago this 'everything' seemed so dull. We begin to feel important and blessed. But this feeling lasts until we face, once again, LIFE; life in all its shapes and colours; life with its touch of humanity; life with all its masks and actors... And then we begin searching for quotes like this one: small, good moments of happiness, of hope and strength.

But is it really like this? Do our dreams come true? Is life interesting due to our desires and dreams? I doubt it. Usually, our dreams don't come true. That's why they are called dreams. Most of the time, we are so preoccupied of living that we forget about ourselves, about fulfilling our aspirations. However, we cannot live without them. We need these small lies. It's normal, human even. Our childhood dreams are replaced by others, which, sooner or later, we'll be replaced too.

So, please do answer this: what is it that makes life interesting?!

miercuri, 31 martie 2010

Eugen Ionescu - "Nu"

Urmatorul fragment serveste drept scuza, pretext, drept explicatie suplimentara, ori pur si simplu drept un pasaj dintr-o carte de critica. Un pasaj genial dintr-o carte umana de critica, as adauga. Mereu am preferat cartile umane de critica! Nu am inteles niciodata de ce ne chinuim atit sa ascundem omenescul din noi.

"Am o inteligenta limpede pe care insa o clar-obscurizeaza si o complica opacitatile timiditatii mele: timiditatea este o lupa care da proportii de armasar tintarului. Nu am nici o convingere, nici o morala, nici o constiinta – si tocmai de aceea, probabil, ma intimideaza toate convingerile, toate moralele, toate constiintele. Imi dau seama ca nu trebuie sa am nici un scrupul, nici o pietate si nici o credinta – si nu stiu ce incalificabila slabiciune ma face sa fiu plin de scrupule, de veneratii, de remuscari, de pocainte, de crize, de superstitii. Am remuscari si pentru ce se cade si pentru ce nu se cade. Regret in nopti intregi de framintari o jignire pe care cel vizat nu a simtit-o, o lovitura care nu a durut. Nu am absolut nici o masura si ma razbun crunt, criminaliceste aproape, pentru o gluma – si las sa treaca o injurie grava. Suspectez constiintele clare si sufletele de buna credinta ale prietenilor mei, nu vad strategia care, atit de vizibila, se indreapta impotriva mea. Nu am inteligenta nici unui fel de actiune si intuitiile mele psihologice se incadreaza de fapt in domeniul incontrolabil al fanteziei. Mi-e frica sa fac o mica neplacere oricui: ma rusinez, ma ingrozesc la gindul ca as fi capabil sa o pricinuiesc. In schimb, cu o candoare copilareasca, sint adeseori in stare sa savirsesc acte de cea mai mare rautate, de cea mai mare lipsa de morala intima, oamenilor celor mai apropiati de mine, si am sacrificat, cu o salbaticie neghioaba, prieteniile cele mai necesare sau interesele mele cele mai adinci pentru o neinsemnata, caraghioasa, floricica de vanitate."

duminică, 21 martie 2010

O noua primavara pe vechile dureri...

Pentru ca mai avem nevoie si de putina poezie:



Nervi de primavara (G. Bacovia)

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri ...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? !

marți, 16 martie 2010

obsesia cuvintului

"Da! Unele vorbe fac bine. Sint eruptii higienice care curata de suparare. Urticarii blajine in trupul unei iubiri sanatoase."

Nu e nimic decit obsesia cuvintului. Liniste, frig, parc gol si somnoros, pietoni grabiti... Stau pe o banca verde, desi, dupa cum prea bine stii, imi plac cele portocalii. Dar nu cred ca as putea sta singura pe o banca portocalie. Pentru singuratate exista bancile verzi. Ah, si mai sint si alea din fata Primariei; alea sint banci pretentioase.
O carte veche pe brate, o cafea ieftina si o tigara mentolata. Dar nu citesc. N-am chef. Cartea de pe brate e doar un pretext. Sau o explicatie. Nici eu nu stiu. Oricum, ce alt pretext/explicatie mai buna decit o carte veche? Cartile vechi ne trag de mineca si ne spun – unele cu melancolie, altele cu durere – povestile lor.
Sorb cafeaua cea ieftina si ma uit la oameni. Am fumat deja tigara mentolata. Inventez povesti. Stiu ca te deranjeaza cind fac asta, insa am profitat de singuratate si de banca verde. Am profitat de ele ca sa fiu eu, macar pt citeva ceasuri. Sa nu trebuiasca sa renunt la povesti.
Stii ce e mai ciudat? Ca de data asta – doar de data asta – ma bucur nespus de singuratatea de pe banca verde. Gindurile imi tin companie. Ginduri multicolore; ginduri care asteapta sa se prefaca in cuvinte.
Nu e nimic decit obsesia cuvintului...

"Acum tacerea iar spargea alune."
(H. P-Bengescu, Fecioarele despletite)

luni, 1 martie 2010

breathing again...

And I felt I was breathing again... the same sweet air we were breathing last year. I felt I was breathing again when you couldn't breathe. Isn't this ironic? We were both waiting patiently for me to breathe again, and now that I finally came back from my 'trip', when I was there, breathing, feeling again, opening my heart and waiting to receive, to live again, you were absent... On my way back I saw you leaving, going away slowly, painfully and I couldn't shout, couldn't stop you because now I know how it's like to go away when everybody, including yourself, needs you...
We sat on the same bench, same coffee and cigarettes, but different books, perspectives, visions. For one moment – one fleeting, evanescent moment –, I felt like being the same again. I didn't feel all that pain again. I was free... I was beginning to breathe again when you were choking to death. Isn't this ironic?

joi, 25 februarie 2010

I was expecting this rain II

And, fortunately, one rain follows another...

[i miss the old, good summer rains when me and my sis used to go out. dancing, playing, singing, running in the rain...]

vineri, 19 februarie 2010

Michael Cunningham - "The Hours"

"Yes, Clarissa thinks, it's time for the day to be over. We throw our parties; we abandon our families to live alone in Canada; we struggle to write books that do not change the world, despite our gifts and our unstinting efforts, our most extravagant hopes. We live our lives, do whatever we do, and then we sleep – it's as simple and ordinary as that. A few jump out of the windows or drown themselves or take pills; more die by accident; and most of us, the vast majority, are slowly devoured by some disease or, if we're very fortunate, by time itself. There's just this for consolation: an hour here or there when our lives seem, against all odds and expectations, to burst open and give us everything we've ever imagined, though everyone but children (and perhaps even they) knows these hours will inevitably be followed by others, far darker and more difficult. Still, we cherish the city, the morning; we hope, more than anything, for more.
Heaven only knows why we love it so."

miercuri, 17 februarie 2010

I hate to shop!

"It's stores, it's the whole thing, all that shit everywhere, 'scuse me, that merchandise, all those goods, and ads screaming at you from all over the place, buy buy buy buy buy, and when somebody comes up to me with big hair and gobs of makeup on and says, `Can I help you?`, it's all I can do not to scream, `Bitch, you can't even help yourself.`" - The Hours, Michael Cunningham

Oh, da! Cit urasc sa merg la cumparaturi! De fiecare data cind trebuie sa imi cumpar haine&papuci prefer sa fac ORICE numai sa evit momentul. De ce? Pentru ca:


1. urasc politetea afisata a vinzatoarelor. De regula, ma simt prost atunci cind oamenii sint mai politicosi decit ar trebui. Bineinteles ca nu le poti cere vinzatoarelor sa isi exprime adevaratele sentimente - oricit de profunde sau de superficiale ar fi - dar ar trebui ca emotiile lor sa fie cel putin realiste si sa se incadreze in limitele bunului simt [bine, recunosc, pune probleme aceasta 'limita a bunului simt']. De altfel, bineinteles ca la training sunt instruite sa le zimbeasca permanent clientilor, oricit de dificili ar fi acestia, insa mai sint si citiva indivizi imposibili, cum sint eu, care urasc politetea asta. Da dom'le, hai sa fim politicosi pentru ca obrazul ne-o cere, nu pentru ca sefu' zice ca da bine!
Mai sint magazine unde personalul vine din trei in trei secunde si intreaba Va pot ajuta cu ceva?, Doriti ceva anume?, Cautati sa faceti cadoul perfect unei persoane speciale?, etc. Ei bine, draga 'personalule', evident ca doresc ceva anume, evident ca daca imi va fi vreodata greu sa aleg intre o esarfa mov cu dungi roz si una roz cu dungi mov iti voi solicita ajutorul. Pina atunci, putina intimitate nu ar strica!


2. la polul opus, sint vinzatoarele foarte sincere, dar ele sint si cele mai amuzante.

- Aveti pantaloni nu stiu de care?
- Depinde pentru cine cumparati. Pentru dvs nu (urmeaza aici intotdeauna o privire patrunzatoare din cap pina-n picioare), pentru fiica dvs poate.
ori:
- Vai, da' ce slaba sinteti. Incercati la raionul pentru copii!sau, de ce nu, pentru ca intervine din nou problematica limita a bunului simt:
- Vai, dar nu mai incercati pantofii aia, doamna, ca ii stricati. Sinteti prea lata in picior.

3. Cind vine vorba de probat, fie nu exista nicio cabina de proba si improvizeaza vinzatoarele ceva, dovedindu-si talentele creative, fie exista cabine de proba insa sint astfel proiectate incit poti vedea Marele Tot. De exemplu [pentru ca operam mereu cu fapte], eram acum ceva timp la un magazin cunoscut din centrul orasului, unde
cabina de proba era dotata -surprinzator- cu un bec. Astfel, dra clienta din cabina a aprins becul. Ei bine, in momentul acela perdeaua opaca s-a transformat, spre deliciul clientilor de gen masculin ori a clientelor cu orientari incerte, intr-o perdea transparenta.
Ei, in cazul in care nu ai probleme de acest gen, mai sint magazine unde intra peste tine in cabina de proba toate vinzatoarele posibile si imposibile, existente si inexistente, cu sau fara carte de munca, etc. sa te ajute sa te imbraci, de parca asta ar fi o clauza din contractul lor.

Considerind toate acestea, un singur lucru pot afirma, desigur cu sincera si naiva speranta ca vor veni zile mai bune pentru clientii dificili ca mine:
I do hate to shop!

vineri, 5 februarie 2010

leapsa

sint incredibil de norocoasa atunci cind ma aflu pe marginea prapastiei.
as vrea sa pot purta mereu cu mine cerul copilariei.
pastrez cu sfintenie toate cuvintele primite.
mi-as dori sa fiu mai des portocalie, ca in vremurile trecute.
nu imi plac secretarele.
ma tem de liniste.
aud muzica zgomotoasa pe care o asculta vecinii mei.
imi pare rau ca sinceritatea mea deranjeaza pe unii.
imi plac literele bune.
nu sint usor de multumit.
cint. doar uneori.
niciodata nu ajung la timp. sorry :(
rar imi place rozul.
pling la filme. hate it!
nu sint niciodata multumita de ceea ce fac/scriu.
nu imi place prostia!
sunt confuza. full stop.
am nevoie de oameni
ar trebui sa (te) iert...

marți, 2 februarie 2010

robul cuvintelor

"Am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu riie, cuvinte care asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal."

Dar, vezi tu, uneori tacerea e mai grea decit cele mai parsive cuvinte. De fapt, cuvintele nu-s parsive. Noi suntem parsivi. Le transferam lor defectele si temerile noastre in incercarea disperata de a ne ascunde pe NOI de NOI. O privire rapida in oglinda ar fi ceva de nesuportat. Ne-am vedea pe NOI exact cum suntem. In felul asta, cuvintele sint parsive, grele, rele, pline de ura, viclenie si invidie.


"Ma lupt de o viata intreaga cu cuvintele. Am cautat sa le supun si din materia lor plastica sa modelez, dupa gind si simtire, un vesmint nou pentru o idee, pentru sentiment." [Tudor Arghezi]

vineri, 29 ianuarie 2010

happiness full stop

in incercarea mea disperata de a cunoaste fericirea, m-am intilnit fata in fata cu durerea cea far' de inceput si far' de sfirsit. durerea aceea atit de plinsa incit anuleaza toata ura si toate imperfectiunile. durerea aceea atit de intensa incit opreste, pentru o clipa, timpul in loc si iti intinde la picioare eternitatea. durerea aceea dureros de dulce care te trezeste din linceda visare si iti inapoieaza fericirea.



oh, Pain, how much I need you!

miercuri, 20 ianuarie 2010

happiness

"Orice bucurie vrea vesnicia tuturor lucrurilor, vrea miere, plamadeala, vrea o imbatatoare miaza-noapte, vrea morminte, vrea mingiierea lacrimilor varsate pe morminte, vrea amurg auriu. [...] Bucuria este atit de bogata incit ii e sete de durere, de iad, de ura, de rusine, de schilod, sete de lume."

Friedrich Nietzsche

vineri, 1 ianuarie 2010

Prioritate






- foto: http://phildeloup.deviantart.com/art/Dialogue-71516184


[*si asta pentru ca babele au venit pe urma. curios lucru, mereu babele vin pe urma]