joi, 8 februarie 2018

Solaris, Stanislaw Lem

Oare poți fi răspunzător de propriul tău subconștient? Dacă eu nu răspund de el, atunci cine răspunde?  [...] Omul a pornit în întîmpinarea altor lumi, a altor civilizații, fără să cunoască pînă la capît propriile lui ascunzișuri, căile ce se înfundă, fîntînile, ușile baricadate sau mascate.
 [...]
- Nu m-am ocupat de teoria religiilor și poate că n-am inventat niumic, dar n-ai cumva întîmplător idee dacă a existat vreodată credința într-un dumnezeu... imperfect?  [...]  un dumnezeu a cărui imperfecțiune nu derivă din simplitatea creatorilor lui umani, ci constituie însăși trăsătura lui esențiala, imanentă. Acesta trebuie să fie un dumnezeu limitat în atotputerea și atotștiința lui, care evaluează greșit viitorul operelor lui, ceea ce-l poate duce pînă la consternare. este un dumnezeu... care vrea întotdeauna mai mult decît poate, deficiență de care nici nu-și dă seama de la început. O divinitate care a construit ceasornicele, dar nu și timpul măsurat de ele; care făurește sisteme și mecanisme ce servesc anumitor țeluri, dar aceste scopuri sînt depășite și trădate; care a creat infinitul, dar acesta, din măsură a puterii, a devenit măsura unei nesfîrșite înfrîngeri.  [...]
- Dacă te pricep bine, tu îți imaginezi un dumnezeu în evoluție, care se dezvoltă în timp, înălțîndu-se pe trepte tot mai înalte ale puterii, pînă la conștiința nevolniciei acesteia. Dumnezeul tău este o ființă care a intrat în dumnezeire ca într-o situație fără salvare și, înțelegîndu-și soarta, s-a lăsat pradă disperării. Da, dar un dumnezeu care disperă este tocmai omul, dragul meu, e vorba deci de om... E nu numai o filozofie inferioară, ci chiar un misticism inferior.
-  Nu, am răspuns cu îndărătnicie, nu mă refer la om. [...] În pofida aparențelor, omul nu-și creează țeluri. I le impune timpul în care s-a născut, el le poate servi sau se poate împotrivi lor, dar obiectul acestei serviri sau al împotrivirii este dat din afară. Pentru a fi pe deplin conștient de libertatea căutarii țelurilor, omul ar trebui să fie singur, lucru cu neputință, deoarece omul necrescut printre oameni nu poate deveni om. Divinitatea mea trebuie să fie o entitate lipsită de plural, înțelegi? [...] E singura divinitate în care aș înclina să cred, a cărei suferință nu răscumpără nimic, nu mîntuiește pe nimeni, nu servește la nimic, ci doar există.

vineri, 26 ianuarie 2018

despre mersul la teatru

Am fost ieri la teatru. Piesa, nimic complicat. Din contră, foarte relaxantă, iar actorii foarte pricepuţi. Au fost, desigur, detalii regizorale care mi-au displăcut, la fel cum şi unele care mi-au plăcut. Reprezentaţia nu aparţine Teatrului Naţional din Iaşi, ci celui din Chişinău şi face parte dintr-un turneu Bucureşti-Iaşi-Chişinău.
Problema cea mai mare însă a venit din partea publicului. Am plecat de la teatru ruşinată, enervată şi cu confirmarea, încă o dată, că urăsc oamenii şi urăsc să fiu în preajma lor.  Pe lîngă cele vreo patru-cinci telefoane care au sunat în timpul spectacolului, am simţit nevoia pe toată durata reprezentaţiei să mă războiesc cu oamenii din jurul meu. Am fost atacată pe două fronturi. 
În primul rînd, în spatele meu stăteau doi baieţi de gimnaziu care timp de mai bine de o oră au comentat în permanenţă tot ceea ce vedeau pe scenă, uneori şuşotelile lor încurcîndu-mă şi împiedicîndu-mă să aud replicile actorilor. După vreo oră în care m-am tot foit pe scaun încercînd să le arăt cît sînt de enervanţi, mi-am pierdut controlul şi mi-am întors privirea către ei. Problema lor este că, prin natura meseriei, dar şi avînd acasă modelul ideal, am reuşit de-a lungul anilor să exersez o privire atît de puternică şi plină de înţeles încît să le îngheţe mişcările şi sîngele în vine chiar şi celor mai insensibili indivizi. Prin urmare, am rezolvat rapid cu puştii. Le-am aruncat o privire, iar adultul care îi însoţea s-a sesizat imediat şi a reacţionat, fapt pe care l-am apreciat, dar, în acelaşi timp, şi comentat întrucît consider că un scurt instructaj de comportament este imperios înainte de a aduce copiii la teatru. 
Problema cea mai mare a venit însă din altă parte. În dreapta mea se afla un grup de şapte doamne trecute de 50 de ani. Din nefericire, ştiam despre acestea că toate lucrează sau au lucrat o viaţă întreagă în învăţămînt (detaliu de altfel aproape insignifiant). Un alt detaliu la fel de neînsemnat este şi faptul că unii înţeleg greşit ideea de vestimentaţie de mers la teatru şi dintotdeauna mi s-a părut că unele cucoane vin la teatru doar ca să le vadă lumea bună noile ţoale. Aşadar, unghiile false, genele false, părul tapat, fustele mini, rochiile mult prea scurte nu fac decît să le îndepărteze pe aceste Chiriţe de sacralitatea unei reprezentaţii. 
Ce m-a supărat cel mai tare la aceste doamne trecute prin viaţă mai degeaba şi care se ocupă cu modelarea şi educaţia copiilor noştri a fost faptul că una dintre ele şi-a petrecut seara mai mult pe facebook decît în sală. Pentru mine, primele minute dintr-un spectacol sînt esenţiale. După ce cortina este ridicată privesc obsedant scena, încercînd să culeg cît mai multe informaţii şi să observ toate detaliile. Apoi eu-spectator intru în umbră şi îi las pe actori să îşi facă jocul. Abia la finalul piesei reintru în scenă şi decantez totul. Cred că asta şi iubesc la mersul la teatru. Ei, doamna în cauză nici nu s-a uitat la scenă în primele minute. Fotografiase înainte biletul de teatru şi tavanul sălii, iar în primele minute ale reprezentaţiei se chinuia cu unghiile-i prea mari şi false să posteze fotografiile pe facebook. În tot restul serii, cuconiţa a verificat sistematic telefonul şi moderat like-urile şi comentariile. Senzaţia mea era că pe măsură ce se strîngeau aprecierile pe facebook, doamna în cauză nu-şi mai încăpea în piele de fericire, iar părul dumneaei se tapa de la sine pe bază de like-uri. În puţinul timp în care nu verifica telefonul, doamna, împreună cu alte două dintre Chiriţele din grup, mîncau ceva din ambalaje foşnitoare. După sunetul plescăiturilor, aş zice că erau napolitane. 
Mă întreb, aşadar, ruşinată şi enervată, unde s-a dus sacralitatea mersului la teatru. Mai înseamnă el pentru vreun spectator păşirea, de pe o poziţie privilegiată, într-o altă dimensiune şi o experienţă dătătoare de trăire autentică şi înţeles(uri)? 

miercuri, 3 ianuarie 2018

ph.d.

incep anul nu plina de speranta, ci de teama si de dor. imi e foarte teama de anul asta si imi e cumplit de dor de mine, sa am timp sa fac ce vreau, sa citesc ce vreau si sa ma bucur de viata. teza asta ma stoarce de tot ce am mai bun si simt ca nu inregistrez niciun progres. simt ca stau inglodata intr-un document, fara ca acesta sa duca la finalul atit de asteptat; ca tot chinul e degeaba. simt ca vreau sa abandonez, ca nu mai pot, ca nu mai vreau sa pierd timpul. nu stiu cum se va termina anul, pot doar sa intuiesc. stiu insa ca imi e al naibii de dor de libertate si de mine.

luni, 1 ianuarie 2018

2017 in books

Anul 2017 a fost unul care nici nu stiu cind a ajuns la final. A trecut foarte repede, insa ma tem ca de acum toti anii imi vor lasa aceeasi impresie. A fost un an cu multe decizii de adult si sper ca anul urmator sa fie mai lejer si fara evenimente nefericite. Atit imi doresc: un 2018 fara patanii urite.
In materie de carti, insa, 2017 a fost mai bun ca 2016.

1.Rosario Ferre, "The Writer's Kitchen"
2. Elaine Showalter, "Feminist Criticism in the Wilderness"
3. Benita Roth, Separate Roads to Feminism: Black, Chicana, and White Feminist Movements in America's Second Wave
4. Bernard Beck, One American Dream: A Family History
5. Judith Ortiz Cofer, The Line of the Sun
6. Elif Shafak, Three Daughters of Eve
7. Gloria Anzaldua and AnaLouise Keating (eds), This Bridge We Call Home
8. Amelie Nothomb, Igiena asasinului
9. Mihaela Frunza, "Who's Afraid of "Feminism in Romania?"
10. Alina Hurubean, "Post-Communist Romania. Feminism and Gender Equality"
11. Giulia Suciu, "Feminism and Gender In/equality in Romania"
12. Sara Ahmed, Differences that Matter. Feminist Theory and Postmodernism
13. Amos Oz, Intre prieteni
14. Eleanor Jones Harvey, The Civil War and the American Art (incomplete)
15. Elizabeth Jacobs, Mexican American Literature: the Politics of Identity
16. Alfredo Mirande and Evangelina Enriquez, La Chicana. the Mexican-American Woman
17. Judith Ortiz Cofer, The Latin Deli: Prose and Poetry 
18. Milan Kundera, The Book of Laughter and Forgetting
19. Julian Barnes, Niveluri de viata
20. Mircea Cartarescu, Nostalgia (Ruletistul; Nostalgia: Mendebilul, Gemenii si Rem; Arhitectul)
21. Evgheni Vodolazkin, Laur
22. Hermann Hesse, Lupul de stepa
23. Joyce Carol Oates, Dismember and Other Stories of Mystery and Suspense
24. Kathryn Quinn-Sanchez, Identity in Latin American and Latina Literature
25. AnaLouise Keating, Women Reading, Women Writing
26. Laura Nym Mayhall, "Domesticating Emmeline: Representing the Suffragette"
27. Becky Thompson, "Multiracial Feminism: Recasting the Chronology of Second Wave Feminism"
28. Susan Archer Mann and Douglass Huffman, "The Decentering of Second Wave Feminism and the Rise of the Third Wave"
29. Valerie R. Renegar and Stacey K. Sowards, "Contradiction as Agency: Self-Determination, Transcendence and Counter-Imagination in Third Wave Feminism"
30. Claire Snyder, "What Is Third-Wave Feminism? A New Directions Essay"
31. Judith Ortiz Cofer, The Year of Our Revolution
32. Vicki Ruiz, From Out of the Shadows
33. Cormac McCarthy, Marea trecere
34. Mary Wollstonecraft, Vindication of the rights of Woman
35. Eric Faye, Nagasaki
36. Clotilde Armand, Am ales Romania
37. Pat Mora, Nepantla. Essays from the Land in the Middle
38. Anna Marie Sandoval, Toward a Latina Feminism of the Americas: Repression and Resistance in Chicana and Mexican Literature

Preferata mea, de departe, a fost cartea lui Cartarescu, pe care nu cred ca o va egala vreun alt scriitor sau vreo alta carte prea curind. I-a urmat Hermann Hesse cu Lupul de stepa, care mi-a dat cel mai mult de gindit si cele mai multe batai de cap, urmata apoi de cartea lui Milan Kundera. Printre cele mai slabe carti din 2017 sint Igiena asasinului de Amelie Nothomb,  One American Dream: A Family History a lui Bernard Beck, Niveluri de viata a lui Julian Barnes, Nagasaki (E. Faye) si Am ales Romania (C. Armand).

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Diavolul si bunul Dumnezeu, Sartre

Îmi place de Sartre şi îmi place să citesc orice e scris de el. Momentan am ajuns la Diavolul şi bunul Dumnezeu şi, deşi începutul mi s-a părut cam lent şi confuz, acum nu mă mai satur de piesă şi de Goetz. Însă scena cu leprosul este de departe scena mea preferată din piesa lui Sartre: 

TETZEL: Sînt un om al Bisericii, fraţilor; iar în afara Bisericii nu există iubire. Biserica e mama noastră a tuturor, prin mijlocirea călugărilor şi a preoţilor ei ea împarte tuturor fiilor ei, celor dezmoşteniţi cît şi celor ocrotiţi de soartă, aceeşi dragoste de mamă. (Clopoţei şi huruitoare. Apare leprosul. Ţăranii, cuprinşi de panică, fug în capătul celălalt al scenei.) Ce este?
Preotul şi călugărul se refugiază în biserică. 
ŢĂRANII (arătîndu-l pe lepros cu degetul): Uite, uite; ia seama! Leprosul! 
TETZEL (îngrozit): Sfinte Iisuse!
 Pauză. Goetz se apropie de Lepros.
GOETZ (arătînd spre Lepros, lui Tetzel): Sărută-l! 
 TETZEL:Cîh!
 GOET: Dacă Biserica iubeşte fără scîrbă şi sfială pe cel mai dezmoştenit dintre fiii ei, ce aştepţi ca să-l săruţi? (Tetzel clatină din cap că nu vrea.) Iisus l-ar fi luat în braţe. Eu îl iubesc mai mult decît tine. 
 Pauză. Se duce spre Lepros.
LEPROSUL (printre dinţi): Încă unul care-o să-mi joace scena cu sărutul leprosului.
 GOETZ: Apropie-te, frate.
 LEPROSUL: Asta e! (Se apropie fără bunăvoinţă.) Dacă ţi-e în joc mîntuirea, nu pot să te resping, dar fă-o repede. Toţi sînt la fel: s-ar zice că bunul Dumnezeu mi-a dat lepra dinadins ca să le ofere prilejul de-a dobîndi raiul. (Goetz se apropie să-l sărute.) Nu pe gură! (Goetz îl sărută.)  Cîh! (Se şterge.)
TETZEL (izbucneşte în rîs): Ei, ce zici? Eşti mulţumit? Uită-te la el cum îşi şterge buzele. E mai puţin lepros ca înainte? 

39/50 shades of Si

am vazut pe blogul lui Mâzgălica o leapsa care mi s-a parut interesanta, asa incit m-am gindit sa preiau ideea. e simplu, trebuie sa scriu despre mine. 50 de lucruri despre mine, mai precis:

1. imi plac ciinii si urasc pisicile. cred ca o sa am toata viata macar un ciine prin preajma. Lucy mi-a bucurat copilaria, iar Cora ma distreaza acum. daca as avea ceva mai mult spatiu, mi-ar placea sa am doi ciini.
Lucy

Cora
2. imi place sa citesc, imi place sa discut despre carti si imi plac oamenii care nu citesc timpenii.
3. imi iubesc toamna si ploaia. nicioadata nu ma simt mai libera si mai vie ca prin ploaie, motiv pentru care ies la plimbare cam de fiecare data cind ploua.
4. sint plina de prejudecati si sint foarte dura atit cu mine, cit si cu oamenii din jurul meu.
5. sint pesimista, negativista si usor depresiva. in acelasi timp sint cinica si ironica.
6. sint atee.
7. imi plac varzarile.
8. sint obsedata sa respect reguli si ma enerveaza cei care triseaza/fenteaza.
9. imi plac foarte putini oameni din jurul meu.
10. nu imi plac copiii mici.
11. sint feminista pina in maduva oaselor.
12. sint foarte serioasa in privinta muncii mele si sint obsedata sa nu gresesc. toate greselile pe care le fac ma chinuie mult timp dupa ce acestea s-au consumat/le-am rezolvat.
13. rosesc foarte usor si urasc asta.
14. nu sint foarte curajoasa.
15. imi plac bijuteriile din argint si inelele cu piatra mare.
16. sint foarte greu de multumit.
17. ma plictisesc mai mult de doua-trei zile la mare. prefer muntele si excursiile prin orase. imi place sa ma plimb pe stradute mici, vechi.
18. urasc selfie-urile si check in-urile.
19. din pacate, nu pot citi oricind in spatiile publice, cind e zgomot sau cind sint multi oameni prin preajma.
20. sint prea impulsiva.
21. frica de moarte e cea mai mare frica a mea.
22. serialele mele preferate sint Frasier, Fawlty Towers si Deadwood.
23. m-am identificat teribil de mult cu conceptiile personajului Rust Cohle din True Detective (season 1).
24. imi place sa merg la teatru si la opera.
25. nu imi plac lucrurile cu sclipici.
26. prefer rozul pal si in doze mici.
27. imi place sa joc canasta. dixit si activity.
28. imi plac spiralele.
29. imi plac prieteniile relaxante, fara asteptari mari si presiune.
30. desi stiu ca momentan nu este o idee buna, mai vreau un ciine si nu stiu cit am sa rezist fara sa mai adopt unul.
31. as vrea sa am mai multa rabdare.
32. as vrea sa port mai des rochii, dar nu mi se par deloc comode.
33. imi plac tavernele si bodegile, nicidecum restaurantele sofisticate si pretentioase.
34. obisnuiam sa colectionez servetele. m-am oprit acum ceva ani, cind am inceput sa cred ca acest lucru implica irosirea spatiului.
35. pastrez bilete de la teatru, opera, muzee, telegondola etc si le folosesc pe post de semn de carte. Am deci o colectie de 'semne de carte' pe care le aleg in functie de cum se asorteaza cu coperta cartii.
36. sint introvertita. de aceea imi e si greu sa dansez in public in ciuda faptului ca imi place uneori. imi plac in special horele pentru simbolistica lor.
37. nu imi plac pesroanele simandicoase.
38. i am a proud grammar nazi.
39. pastrez si acum caietul cu versurile pe care le-am scris in liceu si ma gindesc ca la un moment dat sa le public pe blog. 

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Muştele, Sartre

BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc, stăpîne, dacă ai şti cum mă căiesc, şi fiică-mea se căieşte, şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă, iar pe nepoţelul meu, care merge pe şapte ani, l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană, bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit inainte de-a se naşte.
[...]
JUPITER: Un oraş întreg se căieşte pentru el. Căinţa se măsoară la cîntar. [...] Nu-i judeca pe zei, tinere, au taine dureroase. [...] Pleacă, pentru că altfel ai să-i aduci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum, dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au, toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită. Au cugetul încărcat, le e teamă - dar teama, cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. Da, zeilor le plac aceste suflete jalnice. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să la dai în schimb? O digestie liniştită, tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala, ah! plictiseala zilnică a fericirii.
[...]
JUPITER: Egist, sîntem între noi, regii, şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dintîi crimă eu am săvîrşit-o, făcîndu-i pe oameni muritori. După aceea, ce mai puteaţi face voi, ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele, voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea.
[...]
JUPITER: Dureroasa taină a yeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. Sînt liberi, Egist. Tu ştii asta, dar ei nu ştiu.
[...]
EGIST: Zeule atotputernic, ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine?
 [...]
JUPITER:Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om, zeii nu mai pot nimic împotriva lui. Asta-i o treabă omenească, şi numai ceilalţi oameni - numai ei - au căderea să-l lase în libertate sau să-l strîngă de gît.